Data actualizării:
Data publicării:

Ucraina a primit încă 4 sisteme de rachete HIMARS: Sunetul lor, un hit de top al acestei veri pe front!

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ucraina a primit de la Germania 4 sisteme de rachete HIMARS: Sunetul lor, un hit de top al acestei veri pe front! - Foto Pexels
Ucraina a primit de la Germania 4 sisteme de rachete HIMARS: Sunetul lor, un hit de top al acestei veri pe front! - Foto Pexels

Kievul a anunţat luni recepţionarea primelor lansatoare multiple de rachete autopropulsate MARS II, de la fabricantul Krauss-Maffei Wegmann din Germania, precum şi a încă unui lot de patru sisteme de rachete pentru artilerie cu o mare mobilitate (HIMARS) de fabricaţie americană, potrivit ministrului ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, citat de EFE, Reuters şi Ukrainska Pravda.

'Sunt recunoscător @POTUS şi @SecDef Lloyd Austin III şi poporului (SUA) pentru consolidarea #UAarmy', a scris Reznikov într-o postare pe Twitter, în condiţiile în care acestor sisteme le este atribuit un rol-crucial în desfăşurarea contraofensivei armatei ucrainene în sudul ţării.

Reznikov a punctat că „sunetul tirului de HIMARS a devenit un hit de top al acestei veri pe front!”

„Ne-am dovedit a fi operatori inteligenți ai acestei arme. Sunetul tirului de HIMARS a devenit un hit de top  al acestei veri pe front!”, a afirmat Rezniko

 

HIMERS au o rază de acţiune mult mai mare şi sunt mai precise decât sistemele de artilerie ucrainene, care datează din perioada sovietică, permiţând forţelor ucrainene să lovească ţinte ruseşti care anterior erau inaccesibile.

'Al treilea frate din familia cu rază lungă de acţiune, MLRS MARS II, a sosit în Ucraina din Germania', a indicat Reznikov într-un mesaj separat pe Twitter, mulţumindu-i pentru aceasta omologului său german, Christine Lambrecht.

Berlinul comunicase săptămâna trecută că va furniza Kievului trei astfel de lansatoare de rachete, care, în funcţie de muniţia folosită, pot lovi ţinte la o distanţă de până la 300 de kilometri.

În ultimele săptămâni, Berlinul a fost criticat în mod repetat pentru tergiversarea livrărilor de arme promise Ucrainei, în special din cauza aşa-numitei scheme de circuit circular, care prevede livrări indirecte de armament Kievului, notează Ukrainska Pravda.

Guvernul german a publicat anterior o listă cu armele care ar urma să fie livrate Ucrainei, între care 30 de sisteme de artilerie autopropulsate de tip Gepard, sisteme de apărare antiaeriană IRIS-T SLM şi transportoare blindate M113, scrie Agerpres.

Citește și - Kremlinul apreciază că reluarea exporturilor de cereale din Ucraina este un lucru foarte pozitiv

 

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a apreciat luni că plecarea primei nave încărcate cu cereale ucrainene din portul Odesa, conform termenilor acordului de la Istanbul, este un fapt "foarte pozitiv".

Reprezentantul Kremlinului a adăugat că reluarea exporturilor de cereale din Ucraina este şi "o bună ocazie de a testa eficienţa" înţelegerii încheiate de Moscova cu Kievul, în urma medierii ONU.

"Să sperăm că acordurile vor fi aplicate de toate părţile şi că mecanismele vor funcţiona eficient", a adăugat el.

Prima navă autorizată luni să treacă de blocada rusă din Marea Neagră este Razoni, care transportă circa 26.000 de tone de grâu cu destinaţia Tripoli, a comunicat guvernul de la Kiev.

Acordul semnat în 22 iulie de reprezentanţii Ucrainei, Rusie, Turciei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite prevede înfiinţarea unui centru de coordonare din care fac parte reprezentanţi ai părţilor în conflict, pentru a permite exporturile de cereale prin Marea Neagră, în contextul ofensivei ruse în Ucraina.

Sistarea exporturilor de cereale ucrainene a provocat creşterea preţurilor pe pieţele internaţionale şi temeri privind o criză alimentară mondială.

Ucraina: Reluarea exporturilor de cereale este o uşurare pentru lume, apreciază şeful diplomaţiei Dmitro Kuleba

Reluarea exporturilor de cereale ucrainene, pentru prima dată după începerea invaziei ruse, este o uşurare pentru lume, a reacţionat luni ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, potrivit AFP şi DPA.

Lumea răsuflă uşurată în această zi, în special amicii noştri din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, întrucât primele cereale ucrainene părăsesc Odesa după luni de blocadă rusă. Ucraina a fost întotdeauna un partener de încredere şi va rămâne aşa dacă Rusia respectă partea sa de acord, a scris Kuleba pe Twitter. Citește continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel