
Cu această listă, ICOM speră să servească drept referinţă eficientă pentru "identificarea obiectelor culturale jefuite şi furate din Ucraina, pe măsură ce acestea vor începe să circule în săptămânile, lunile şi anii următori", a explicat într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Iniţativa sa "intervine la momentul potrivit în lupta împotriva traficului ilicit de patrimoniu cultural ucrainean - un fenomen care există de multă vreme în regiune şi care a fost amplificat de invazia rusă", a subliniat această reţea internaţională de profesionişti ai muzeelor care acoperă aproape 140 de ţări.
"Într-adevăr, rapoartele recente despre jefuirea masivă a Muzeului de Artă Oleksii Şovkunenko din Herson de către trupele ruse care se retrăgeau din oraş pe 11 noiembrie demonstrează că această ameninţare este prezentă şi realizată sistematic", a continuat ICOM.
Pe lista sa sunt în special manuscrise datând din secolele XIII-XIX, icoane religioase străvechi, dar şi desene şi picturi moderne, din mişcările naivă, de avangardă şi realism socialist, precum şi obiecte de artizanat, costume şi bijuterii.
Pentru a lupta împotriva traficului ilicit de patrimoniu cultural, ICOM, fondată în 1946, colaborează cu organizaţii internaţionale precum Interpol şi Organizaţia Mondială a Vămilor.
În Ucraina, Naţiunile Unite utilizează imagini din satelit pentru a monitoriza distrugerile de bunuri culturale şi patrimoniului provocate de ofensiva rusă. UNESCO, agenţia ONU responsabilă pentru Cultură, a înregistrat, la sfârşitul lunii octombrie, 207 situri culturale devastate de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie.
Este vorba despre 88 de situri religioase, 15 muzee, 76 de clădiri de interes istoric şi/sau artistic, 18 monumente şi zece biblioteci, potrivit AFP.
Citește și:
Panică în Kiev. 60% din oraș a rămas fără curent, iar locuitorii au fost îndemnați să se aprovizioneze cu apă și alimente și să se pregătească de noi atacuri
În timp ce o mare parte a Ucrainei a rămas joi fără căldură sau energie după cele mai devastatoare lovituri aeriene ruse asupra rețelei sale energetice de până acum, locuitorii din Kiev au fost avertizați să se pregătească pentru noi atacuri și să se aprovizioneze cu apă, alimente și alte provizii.
Ukrenergo, care supraveghează rețeaua electrică națională a Ucrainei, a declarat că 50% din cererea din Ucraina nu a fost satisfăcută începând cu ora 19:00, ora Kievului (17:00 GMT), după ce au fost lovite principalele instalații energetice. Nu s-a putut spune când totul va fi restabilit complet.
60% dintre locuitorii din Kiev au rămas fără curent electric pe fondul unor temperaturi cu mult sub zero grade celsius, a spus primarul Vitali Klitschko, conform Al Jazeera.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Miza lui Cherecheș în Germania. De ce refuză extrădarea- scapă prin prescriere? 7 decembrie, zi-cheie La ICCJ
- INFP: Cutremur în România, 4 decembrie: L-ați simțit?
- 66.390 kilograme de gunoi din Germania și Italia, oprite de la import în România, la graniță. În acte, era mobilă second-hand
- BANCUL ZILEI: De ce un bărbat vrea să divorțeze
- ANPC ”desființează” trei regiuni europene. Craiova, în subordinea...Ploieștiului
- Mircea Bravo a intrat cu mașina în stâlp. Soția lui a suferit un atac de panică
- Rareș Bogdan: România mai are o șansă la Schengen / Tomac: Chestiune inacceptabilă. Ai intrat cu o decizie și ieși cu două? Acest conflict trebuia reclamat
- Previziuni economice sumbre pentru 2024. Adrian Negrescu: "Un context extrem de dificil". Românii care vor fi cei mai afectați
- SONDAJ INSCOP: USR nu prinde podiumul, după ce a picat la 11%. Surpriza de pe locul 4
- Austria vrea funcția de Comisar pentru drepturile omului. Parlamentarii români pot ”plăti” veto-ul lui Nehammer