Ucraina a depus cerere de aderare la OCDE
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie de la Mathias Reding, Pexels
Fotografie de la Mathias Reding, Pexels
Premierul ucrainean Denis Şmihal a anunţat că Ucraina a depus cerere de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. 

Calitatea de membru OCDE este una din pietrele de temelie ale reconstrucţiei şi dezvoltării de succes a ţării, a spus Şmihal.

"Ucraina împărtăşeşte toate principiile organizaţiei şi (doreşte) să devină membru al acesteia cât mai curând posibil", a scris pe Twitter premierul Şmihal.

Secretarul general al OCDE Mathias Cormann a declarat pe Twitter că această candidatură "va fi acum analizată de Consiliul OCDE după procedura obişnuită".

OCDE, care are sediul la Paris, reuneşte ţări care sunt angajate faţă de valorile democraţiei şi ale economiei de piaţă. Pe lângă economii puternice precum Germania, Statele Unite şi Japonia, membre OCDE sunt şi ţări emergente, precum Mexic şi Chile.

Ucraina era deja considerată una dintre cele mai sărace ţări din Europa în ceea ce priveşte venitul pe cap de locuitor chiar înainte de invazia rusă, aminteşte dpa, conform Agerpres. 

Boris Johnson este încrezător că Ucraina va recupera teritoriile capturate de Putin

remierul britanic Boris Johnson i-a transmis marţi preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în cursul unei convorbiri telefonice, că întreaga comunitate internaţională "este în spatele Ucrainei" şi că armata ucraineană mai poate încă 'recupera' teritoriul capturat recent de Rusia, relatează EFE şi Reuters.

Boris Johnson a avut în cursul dimineţii o convorbire la telefon cu Volodimir Zelenski 'pentru a-l informa în legătură cu progresele şi discuţiile purtate la (summiturile) G7 şi NATO de săptămâna trecută', a indicat o purtătoare de cuvânt a guvernului britanic într-un comunicat.

La rândul său, 'preşedintele Zelenski a detaliat situaţia actuală din Ucraina şi ultimele cuceriri ale ruşilor, iar premierul l-a informat despre cele mai noi echipamente militare britanice, cum ar fi zece sisteme de artilerie autopropulsată şi muniţie, care vor ajunge în zilele şi săptămânile următoare' în Ucraina, menţionează comunicatul.

"Comunitatea internaţională este în spatele Ucrainei", a afirmat Boris Johnson în timpul acestei convorbiri telefonice, în cursul căreia şi-a exprimat convingerea că 'armata ucraineană ar putea recuceri teritoriul recent capturat de către forţele (preşedintelui rus Vladimir) Putin'.

Referitor la cereale, ambii lideri au subliniat importanţa 'de a le scoate cât mai repede posibil din Ucraina', iar Boris Johnson a dat asigurări că Marea Britanie continuă să lucreze îndeaproape cu alţi parteneri asupra următoarelor etape şi că este pregătită să ajute în orice mod posibil în această problemă.

De asemenea, cei doi lideri au abordat cazurile unor cetăţeni britanici care luptau de partea forţelor ucrainene, dar 'au fost capturaţi de trupele ruse în ultimele luni'.

În ceea ce priveşte Conferinţa privind restabilirea şi reconstrucţia Ucrainei, desfăşurată în urmă cu o zi la Lugano (Elveţia), 'premierul salută planurile de reconstrucţie a Ucrainei', menţionând că 'aşteaptă cu nerăbdare' să găzduiască un eveniment similar anul viitor în Marea Britanie, conform EFE, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel