U Cluj - Daco-Getica, festival de goluri, în Liga a II-a
Universitatea Cluj a jucat cu ASC Daco-Getica Bucureşti în etapa a 29-a a Ligii a II-a de fotbal.
FC Universitatea Cluj a învins-o pe ASC Daco-Getica Bucureşti cu scorul de 6-2 (2-0), marţi seara, pe stadionul Juventus din Capitală, într-o partidă din etapa a 29-a a Ligii a II-a de fotbal. Universitatea a reuşit să facă uitat, într-o măsură, eşecul din etapa trecută de pe teren propriu cu CS Mioveni, 1-2, prin acest succes clar.
Pentru U au marcat Dorin Goga (43, 49), Cristian Gavra (31, 78), Nicolae Pîrvulescu (60) şi Iuliu Haţiegan (90+2), iar pentru Daco-Getica au punctat Raphael Stănescu (74) şi George Călinţaru (88). Academica Clinceni ocupă primul loc, cu 64 puncte (28 jocuri), urmată de Chindia Târgovişte, 60 puncte (28 jocuri), Universitatea Cluj, 60 puncte (29 jocuri), Petrolul Ploieşti, 59 puncte (28 jocuri), Sportul Snagov, 59 puncte (28 jocuri), FC Argeş, 50 puncte (28 jocuri), etc.
Miercuri sunt programate partidele:
ACS FC Academica Clinceni - CS Baloteşti (Arena 1 - Clinceni, 12:00), ACS Poli Timişoara - FC Metaloglobus Bucureşti (Stadion Electrica - Timişoara, 15:00), CS Sportul Snagov - CS Luceafărul Oradea (Stadion Voinţa - Ghermăneşti/Ilfov, 17:00), CS Mioveni - CS Aerostar Bacău (Stadion Orăşenesc - Mioveni, 17:00), ASSCS Farul Constanţa - ASU Politehnica Timişoara (Stadion Farul - Constanţa, 17:00), ACS Dacia Unirea Brăila - ACS Energeticianul (Stadion Municipal - Brăila, 17:00), AFC UTA Arad - CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu (Stadion Motorul - Arad, 17:00), FC Petrolul Ploieşti - FC Argeş (Stadion Ilie Oană - Ploieşti, 19:00), iar joi se va disputa meciul Ripensia Timişoara - Chindia Târgovişte (Stadion Ciarda Roşie - Timişoara, 17:30).
Citește și:
Dennis Man, transfer de 20 de milioane. Dragomir: Nu pot să spun mai mult
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News