Peter Schulting a fost cronometrat în 3 h 51 min 34 sec. Locul 2 i-a revenit elveţianului Simon Pellaud (Team Illuminate), la 15 secunde de învingător, iar pe ultima treaptă a podiumului a fost Onur Balkan (echipa naţională a Turciei), la 17 secunde de Schulting. Tot la 17 secunde de câştigător a încheiat ocupantul poziţiei a 4-a, italianul Mattia Bais (Cycling Team Friuli), iar al cincilea a fost polonezul Mateusz Grabis (Voster ATS Team), la 18 secunde de primul loc.
Dintre cicliştii români, cel mai bine s-a clasat Emil Dima (MsTina-Focus), pe poziţia a 8-a, la 23 de secunde de Schulting. Cu acelaşi timp a încheiat Serghei Ţvetcov (echipa naţională a României), care a ocupat locul 10.
Schulting este atât purtătorul tricoului galben, acordat liderului în clasamentul general, cât şi al celui roşu, pentru cel mai bun căţărător
Circa 100 de ciclişti au luat miercuri startul, la Alba Iulia, în Turul României, competiţie ajunsă la cea de-a 51-a ediţie şi reluată după cinci ani de pauză, "Mica Buclă" urmând să se încheie duminică în Bucureşti.
Câte echipe s-au înscris
La actuala ediţie a Turului României s-au înscris circa 100 de sportivi reprezentând 4 echipe naţionale, 11 echipe continentale şi 4 de club - România, Moldova, Turcia, Belarus; Team Novak (România), MsTina-Focus (România), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Trevigiani Phonix-Hemus 1896 (Bulgaria), Kobanya Cycling Team (Ungaria), Massi-Kuwait (Kuweit), Pannon Cycling Team (Ungaria), Voster ATS Team (Polonia), Apple Team (Kazahstan), Lvov Cycling Team (Ucraina); Steaua Bucureşti (România), UVT Devron West Cycling Team Timişoara (România), Cycling Team Friuli (Italia), Novo Nordisk Development Team (SUA).
Joi va avea loc etapa a II-a (162,8 km) având următorul traseu: Sibiu - Bradu - Avrig - Făgăraş - Codlea - Ghimbav - Cristian - Râşnov - Poiana Braşov - Braşov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol