Data publicării:

Turul Franţei - Tricoul meu galben atârnă de un singur fir, recunoaşte Julien Alaphilippe

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Francezul Julien Alaphilippe este mândru că a reuşit să rămână lider în Turul ciclist al Franţei după etapele montane dificile de sâmbătă şi duminică, însă recunoaşte că păstrarea tricoului galben până la final "atârnă de un singur fir", informează agenţia EFE.

"Sunt foarte mulţumit de ceea ce am făcut până acum. Am apărat tricoul galben cât de bine am putut şi voi da totul până la final. Cu cât mă apropii mai mult de Paris, cu atât mai mult am un sentiment special, dar sunt realist, mai sunt încă etape dificile. Nu vreau sa visez, dar voi face tot posibilul ", a spus rutierul echipei Deceuninck, luni, în cea de-a doua zi de pauză

Alaphilippe, care are un avans de 1 minut şi 35 de secunde faţă de galezul Geraint Thomas, câştigătorul ediţiei de anul trecut a cursei din Hexagon, a precizat totodată că, în cazul în care va fi detronat din fotoliul de lider, şi-ar dori ca tricoul galben să fie preluat de compatriotul său Thibaut Pinot, aflat pe locul al patrulea la general, la o diferenţă de 1 minut şi 50 de secunde.

Pinot s-a impus sâmbătă, pe vârful Tourmalet, după o adevărată demonstraţie de forţă, iar duminică a încheiat etapa pe locul secund, după britanicul Simon Yates.

Cea de-a 106-a ediţie a Turului Franţei continuă marţi cu etapa a 16-a, un circuit de 177 km, fără dificultăţi majore, în jurul oraşului Nîmes.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel