Turnul Chindiei din Târgoviște, "placat cu polistiren". Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița, lămuriri
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay
Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița, a adus lămuriri după ce în spațiul public au apărut zvonuri potrivit cărora Turnul Chinidie ar urma să aibă acoperiș și să fie placat cu polistiren.

"În momentul de față, emblema municipiului Târgovişte și a județului, la fel ca și alte monumente din Curtea Domnească, se află într-un amplu proces de reabilitare și restaurare, însă FĂRĂ A SE MODIFICA IMAGINEA ȘI STRUCTURA OBIECTIVELOR.

Schelele sunt montate doar în faza de execuție a lucrărilor, acestea fiind necesare pentru accesul constructorilor la zonele care vor suferi intervenții, iar acoperișul ridicat pe Turn are rolul de a proteja lucrările de precipitații, urmând a fi desființat la finalizarea proiectului.

Mai mult decât atât, pentru a evita evenimentele nefericite și pentru protecția turiștilor, între canelurile platformei de pe acoperișul Turnului Chindiei, se vor monta balustrade de sticlă.

De asemenea, pentru a pune în valoare arhitectura Turnului, se va realiza un mic spațiu de belvedere care va reînvia o mică parte a accesului din Turnul Chindiei către Palatul Domnesc.

Valoarea lucrărilor

Țin să precizez că valoarea lucrărilor este de 19.626.845,70 lei, banii europeni nerambursabili sunt în proporție de 85%, iar monumentele care sunt incluse în acest plan de reabilitare sunt următoarele: Ruinele Bisericii Paraclis, Biserica „Sf. Vineri”- Domnească Mică, Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” și Turnul Chindiei", a explicat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, potrivit incomod-media.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel