Data actualizării:
Data publicării:

Turneu Shenzen, Simona Halep despre strategia de joc

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Sport
WhatsApp

Jucătoarea de tenis Simona Halep speră că va fi ocolită de probleme medicale la primul turneu al anului 2017 la care va participa, la Shenzen, în China.

Am avut o perioadă foarte lungă de pregătire și foarte intensă. Mă simt bine și sunt sănătoasă, ceea ce e cel mai important lucru, dar mai am o săptămână acasă și apoi o să plec. A fost distractiv la antrenament, încercăm să facem toate antrenamentele mai amuzante ca să nu ne plictisim. Munca nu este ușoară dacă o faci încruntată, așa că am învățat să fiu mai relaxată și mai veselă. Darren e o fire mai relaxată, e australian și toți sunt așa. Încerc și eu să fac același lucru, să fiu mai relaxată din punct de vedere mental, pentru că și jocul îmi merge mai bine atunci. Împreună facem scheme de joc, facem jocuri pe teren, dar luăm totul în serios”, a declarat, potrivit Agerpres, Simona Halep.

Sportiva din Constanța a mărturisit că speră să joace cât mai bine la primul turneu, cel de la Shenzen.

„Nu o să fie ușor. Întotdeauna primul turneu al anului este greu, ca să intri din nou în ritm. Sunt pregătită, mai bine ca anul trecut, și am încredere”, a mai spus Halep.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel