Data actualizării:
Data publicării:

Turiștii nu au acces la plajă, în plin sezon estival. ANAT: Ministrul Mediului vrea cu orice preț să distrugă litoralul românesc?

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) atrage atenția asupra deciziei luate de Ministerul Mediului în plin sezon estival.

"Ministrul Mediului vrea cu orice preț să distrugă litoralul românesc?

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, prin fonduri europene, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte din ultimii 30 de ani care au impact pozitiv și asupra turismului, însă trebuie avut în vedere și un management al timpului, trebuie ținut cont și de perioadele în care au loc aceste lucrări. În niciun caz în lunile iulie și august, când ne aflăm în plin sezon estival, în perioada concediilor.

"Domnul ministru este conștient de ceea ce face?"

Președintele ANAT, Alin Burcea, își pune întrebarea dacă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Mircea Fechet, realizează ce înseamnă să ai lucrări de infrastructură în plin sezon.

”Dintr-o eroare, nu s-a înțeles cum să se organizeze licitațiile, iar jumătate dintre licitații nu s-au făcut în acest an. Dar să dai acceptul pentru înnisipare în sudul litoralului, în plin sezon? Are habar domnul ministru că plajele din Neptun sunt acum închise? Este conștient de ceea ce face? La Neptun, noroc cu piscinele și cu un aqua park. Altfel, avem semnale puternice că turiștii sunt deranjați că nu au acces la plaje. La fel procedează și colegul său, primarul din Mangalia, care asfaltează în plin sezon”.

”Investițiile ar trebui proiectate cu patru ani înainte. Autoritățile nu știau că trebuie să taie copaci? Nu puteau să planifice și să țină cont să nu facă lucrări în sezon? Sau nu le pasă ori nu au habar și se trezesc cu opt zile înainte că anunță oprirea traficului? Astfel de lucrări sunt necesare, dar trebuie implementate cu cap, predictibil. Ar trebui anunțate cu 6 luni înainte, pentru a putea găsi soluții, nu de pe azi pe mâine”, subliniază Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.

Turiștii din Neptun nu beneficiază de plajă

Apele Române Constanța anunță că pentru proiectul de înnisipare sunt planificate trei celule de plajă între Neptun și Venus, pe o distanță de 2,5 km: între zona „10 Steaguri” și Hotel Poseidon, în stațiunea Jupiter, între Hotel Poseidon și Cap Aurora respectiv între Cap Aurora și Venus. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a hotărât ca lărgirea și înnisiparea plajelor de pe litoralul românesc, respectiv pentru stațiunile Neptun și Venus, să aibă loc acum, în plin sezon estival. Lărgirea plajelor este de foarte bun augur pentru litoral, dar nu acum, în plin sezon, în perioada de concedii! Turiștii din Neptun nu beneficiază de plajă chiar în acest zile, când gradul de ocupare crește de la săptămână la săptămână. De ce lucrările nu puteau începe după 15 septembrie, după închiderea sezonului estival? 

În România sunt din ce în ce mai multe lucrări de infrastructură binevenite, mult așteptate, însă, din păcate, perioadele lucrărilor sunt total ilogic alese. Așa cum în București sau într-un oraș mare, lucrările de reparații, deși ar fi ideal să fie organizate vara, când traficul este mai lejer iar lumea este plecată, de multe ori, ele încep toamna, o dată cu debutul anului școlar sau universitar și cu revenirea din concedii", se arată în comunicatul transmis de ANAT.

Vezi și:  Circulația pe Valea Oltului, închisă timp de o lună. Val de reacții: Surprize pentru mediul de afaceri din România!

Sorin Grindeanu ar fi venit cu elicopterul la conferința despre Valea Oltului, unde a apărat decizia de închidere a drumului: "Acestea sunt motivele" 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel