Data publicării:

Turismul, distrus de lărgirea plajei din Mamaia. Om de afaceri: Ne-am trezit că nu mai putem continua activitatea! Clienții sunt nemulțumiți

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Lucrările de lărgire a plajei din Mamaia crează haos pe litoral. Oamenii de afaceri, care au plaje închiriate, sunt extrem de nemulțumiți de modul în care autoritățile au abordat problema.

Am discutat cu Roberto Tortora, operator de plajă, pentru a vedea ce părere are despre lărgirea plajei din Mamaia.

'Am avut numeroase întâlniri cu reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral și cu celelalte instituții. Ne-am plâns de faptul că modul în care s-a lărgit plaja va crea diferite probleme pentru că distanța este foarte mare, nu există confort pentru turiști. Clienții se plâng. Sunt nemulțumiți. Ne aflăm în imposibilitatea de a asigura condițiile pe care suntem 'obligați' prin Legea Ministerului Turismului să le respectăm. Astăzi voi înainta o scrisoare la ABADL, având în vedere că avem și noi două plaje închiriate. La una voi suspenda contractul pentru acest an, la cea din fața Hotelului Yaki. De asemenea, gestionez o plajă, la Năvodari, pe care o vom exploata deoarece este mai rezonabil. Acolo s-a făcut o lărgire mai mică a plajei.', a spus Tortora Roberto în exclusivitate pentru DC News. 

'Când am închiriat plajele, le-am închiriat într-o formă, am făcut investiții pe care dorim să le amortizăm într-o perioadă de timp. Acum, ne-am trezit că plaja nu ne mai permite să continuăm afacerea din cauza acestor modificări. Clienții nu doresc să stea pe zona de faleză, în condițiile în care apa este la 300 de metri distanță. Mai mult, nici noi nu putem servi clientul lângă apă și nici clientul nu vine să cumpere o bere de la bar pentru că se încălzește până se întoarce la șezlong. Dacă suntem un pic realiști ne dăm seama de problema creată.', a declarat Tortora Roberto.

'Din punctul meu de vedere, înainte să se facă lărgirea plajelor, trebuia gândit totul în ansamblu. Trebuia făcut acest lucru... dar nu în perioadă de vară. De ce? Pentru a da posibilitatea beach barurilor să se mute măcar la mijlocul distanței, să fie mai aproape de apă. Așa e normal.', a punctat Tortora Roberto.

'Soluțiile sunt numai dacă cei de la ABADL ne permit, într-un scurt timp, în cel mai rău caz până vara viitoare, pentru că acum este imposibil, să folosim partea din față a plajei și să putem muta beach barurile. Noi nu avem cum să deservim clienți la 300 de metri distanță, ci doar dacă punem niște puncte de bar intermediare care și acelea costă, adunându-se alte cheltuieli neprevăzute. Efectul se va vedea concret de la 1 iulie când se vor preda plajele. Eu sunt pesimist. Nu văd posibilitatea de a putea face business în aceste condiții. Pe noi nu ne interesează că ABDL a pus sau nu 'nisip', care nici măcar nisip nu e, ci să avem afaceri de succes, nu falimentare. Eu nu am văzut să se poată merge cu bicicleta pe plajă, iată că acum se poate! De la nisipul fin pe care îl aveam aici, acum nu știu cum să îl cataloghez.', a concluzionat investitorul italian Tortora Roberto, pentru DC News.

VEZI ȘI Viața turiștilor, în pericol după lărgirea plajei din Mamaia. Salvamar, avertisment: Să nu mai intre, sub nicio formă, în apă în această situație

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel