Turism în Nicaragua. Companiile aeriene îşi reduc zborurile
Câteva companii aeriene şi-au redus drastic numărul zborurilor către Nicaragua ca urmare a scăderii turismului pe fondul lipsei de securitate.
În ţara latino-americană au loc, de câteva luni, demonstraţii antiguvernamentale. 'Companiile aeriene internaţionale au redus în mod radical frecvenţa zborurilor către ţară', a declarat preşedintele Consiliului superior al întreprinderilor private Cosep, José Aguerri.
Compania aeriană United Airlines a suspendat toate zborurile spre Managua, capitala statului Nicaragua, prevăzute între 21 august şi 3 septembrie, şi i-a informat pe pasageri că orarele de zbor - atât plecări cât şi sosiri - programate începând din data de 4 septembrie au fost modificate, pe fondul instabilităţii politice create de demonstraţiile împotriva preşedintelui Ortega, acuzat de instituirea unei dictaturi.
Delta Airlines şi American Airlines au diminuat, de asemenea, frecvenţa călătoriilor, iar compania aeriană Spirit a limitat luni zborurile spre Managua de la şase la două pe săptămână.
Zboruri anulate
'Există companii aeriene care au încetat să ofere curse, iar cei care au făcut propuneri au declarat deja că le vor anula', cum este compania spaniolă Iberia care planificase să efectueze trei zboruri săptămânale la Managua, a spus José Aguerri. Aceste decizii survin în contextul unor alerte de călătorie şi al crizei din sectorul turismului, sectorul economiei cel mai afectat de violenţa manifestaţiilor, care s-au soldat cu 317 morţi începând din 18 aprilie, potrivit cifrelor deţinute de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului.
Potrivit estimărilor, peste 70.000 de persoane au fost concediate din cauza crizei survenite în sectorul turistic din Nicaragua, prezentată ca fiind cea mai sigură şi paşnică ţară din regiune.
Vezi și: TAROM, în coada clasamentului privind satisfacția clienților
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News