Data actualizării:
Data publicării:

Turcia - Egipt: Erdogan, discurs exploziv la ONU: "Sultanul" s-a dezlănțuit în fața liderilor vestici

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Egiptul l-a acuzat pe liderul turc Recep Tayyip Erdogan că încurajează terorismul și caută să provoace haos în Orientul Mijlociu după ce a pus la îndoială legitimitatea președintelui egiptean Abdel Fattah al-Sisi în cadrul unui discurs susținut la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

Relațiile dintre Egipt și Turcia sunt într-o perpetuă deteriorare de când generalul al Sisi a condus debarcarea președintelui egiptean Mohamed Morsi, pentru ca mai apoi să scoată Frăția Musulmană în afara legii.

În fața liderilor mondiali adunați săptămâna aceasta în Statele Unite ale Americii, la Adunarea Generală a ONU, Erdogan a lansat critici dure asupra noilor lideri din Egipt.

"Din nou, acele obiecții față de crimele din Irak, Siria și uciderea democrației din Egipt fac subiectul unor acuzații nedrepte și fără fundament și se vorbește imediat despre susținerea terorismului", a spus Erdogan.

SUA, lovitură grea lui Erdogan, la depunerea jurământului

"Națiunile Unite și țările democrate nu au făcut decât să privească evenimente precum debarcarea președintelui din Egipt și uciderea a mii de oameni nevinovați care voiau să-și apere alegerea. Și persoana care a condus această lovitură de stat este legitimată", a continuat Erdogan, cu referire la fostul mareșal al-Sisi, ales președinte al Egiptului.

Egiptul a reacționat printr-un comunicat al ministerului Apărării. "Fabricarea unor astfel de minciuni de către președintele Turciei nu reprezintă o surpriză. El nu caută decât să provoace haos și să sădească diviziuni în regiunile Orientului Mijlociu prin susținerea grupurilor și organizațiilor teroriste".

Ieșirea violentă a lui Erdogan l-a determinat pe ministrul de Externe al Egiptului, Sameh Shukri, să anuleze o întâlnire separată cu omologul său turc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel