Guvernul turc a înmânat companiilor o listă de mărfuri străine interzise și le-a instruit să nu le transbordeze în Rusia începând cu 1 martie, a declarat Cetin Tecdelioglu, șeful Asociației Exportatorilor de Metale Feroase și Neferoase din Istanbul. ”Orice bunuri de pe această listă sunt blocate, indiferent de țară din care provin”, a spus el potrivit Euractiv.
Un oficial al Uniunii Europene a confirmat pentru Reuters că Ankara a dat Comisiei Europene asigurări verbale că, de la 1 martie, mărfurile sancționate de UE nu vor mai tranzita Turcia spre Rusia.
Națiunile occidentale au impus sancțiuni record asupra Moscovei după invadarea Ucrainei în februarie anul trecut. Cu toate acestea, canalele de aprovizionare au rămas deschise înTurcia și în alte centre comerciale mondiale, ceea ce a determinat Washingtonul să avertizeze luna trecută despre exportul de substanțe chimice, microcipuri și alte produse care pot fi folosite în războiul al Moscovei.
Relația Turciei cu Moscova
Membra NATO, Ankara, a încercat să-și echilibreze legăturile bune atât cu Moscova, cât și cu Kievul în timpul războiului. Se opune sancțiunilor în principiu, dar a spus că acestea nu vor fi ocolite în Turcia.
Având în vedere ”avertismentele serioase” din partea guvernelor occidentale, aceasta a fost o ”oportunitate” de a evita o confruntare cu UE, destinația a jumătate din exporturile turcești în cadrul unei uniuni vamale comune.
”A existat o listă de restricții privind reexporturile din zonele libere către Rusia începând cu luna martie și a fost dată o instrucțiune”, a declarat Tecdelioglu reporterilor.
Mărfurile produse în Turcia nu se supun interdicției de export
Cu toate acestea, mărfurile produse în Turcia chiar și cu componente din alte țări pot fi încă expediate în Rusia fără restricții, a spus el adăugând că noile restricții ale Turciei au declanșat o căutare printre importatorii ruși a furnizorilor alternativi în Kazahstan și în alte părți.
Computere și alte componente electronice în valoare de cel puțin 2,6 miliarde de dolari au ajuns în Rusia în doar șapte luni, până la 31 octombrie 2022, a raportat separat Reuters în decembrie.
Cel puțin 777 de milioane de dolari din aceste produse au fost fabricate de firme occidentale ale căror cipuri au fost găsite în sistemele de arme rusești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii