În cartea de 656 de pagini, publicată la data de 10 iunie, Hillary Clinton are cuvinte dure pentru mulți dintre liderii mondiali, dar îi acordă un statut special premierului turc Recep Tayyip Erdogan, despre care scrie că "deține cheia viitorului Turciei și pe cea a relațiilor noastre".
În cartea "Alegeri dificile", fostul secretar de stat povestește cum a fost nevoită să se confrunte cu situații critice în centrul cărora se aflau Turcia și vecinii săi regionali, scrie presa turcă.
La câteva luni de la un alt episod controversat, Acordul de la Zurich, între Turcia și Armenia (octombrie 2009), care n-a fost ratificat de cele două părți, trupele de comando israeliene au luat cu asalt nava turcă Mavi Marmara care transporta activiști pro-palestinieni ce încercau să rupă blocada Israelului în Fâșia Gaza, omorând 10 cetățeni turci.
Familia Clinton, falită
Clinton scrie că a primit un telefon urgent de la omologul său israelian, Ehud Barak, pe care l-a avertizat că vor fi "repercursiuni neprevăzute". A doua zi, Ahmet Davutoglu, ministrul de Externe al Turciei, i-a făcut o vizită secretarului de stat, cu care a vorbit mai mult de două ore.
"Era foarte emoționat și a amenințat că Turcia ar putea declara război Israelului. 'Din punct de verde psihologic, acest atac este un fel 11 septembrie pentru Turcia', a spus el, cerând Israelului să transmită scuze și compensații pentru victime. 'Cum poate să nu-ți pese?', m-a întrebat. 'Unul dintre ei era cetățean american'. Mi-a păsat - chiar foarte mult - dar prioritatea mea era să-l calmez și să înlătur vorbele de război și consecințe", scrie Hillary Clinton.
"Turcii și israelienii încă mai lucrează la recuperarea încrederii pierdute în acel incident", mai scrie Clinton.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă