Data publicării:

Turcia, anunț după ce Rusia s-a retras din acordul privind cerealele ucrainene. 176 de nave așteptă pe Marea Neagră

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ

Navele care transportă cereale din Ucraina așteaptă pe Marea Neagră după atacul asupra Sevastopolului. 

Alegeri prezidentiale 2024

Inspectarea navelor cargou care transportă cereale din Ucraina va continua astăzi şi mâine la Istanbul, a anunţat duminică Ministerul turc al Apărării, după ce Rusia şi-a suspendat participarea în acordul semnat pe 22 iulie în Turcia, relatează AFP.

Este prevăzută continuarea astăzi şi mâine a inspectării navelor încărcate cu cereale care aşteaptă la Istanbul, precizează într-un comunicat ministerul citat.

Aceste nave aflate în aşteptare pe Marea Neagră - în număr de 176, potrivit Ucrainei - vor fi inspectate, însă deocamdată nicio altă navă nu va mai pleca din porturile ucrainene, mai precizează Ministerul turc al Apărării.

Ankara a fost înștiințată de Rusia privind retragerea



Acesta a confirmat că Ankara a fost între timp înştiinţată de Moscova asupra deciziei acesteia de a-şi suspenda participarea la acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Personalul rus din cadrul Centrului Comun de Coordonare (JCC), responsabil cu supervizarea acordului, încă se află la Istanbul, mai notează ministerul turc.

După lansarea invaziei asupra Ucrainei în luna februarie, Rusia a instituit o blocadă asupra porturilor ucrainene, privând astfel Kievul de veniturile din exporturile de cereale şi îngreunând accesul la aceste produse pentru ţări din Africa şi Orientul Mijlociu.

În urma medierii Turciei şi a ONU, Moscova şi Kievul au convenit în luna iulie un acord prin care a fost ridicată această blocadă, după ce Rusia a primit asigurări că prin inspecţiile efectuate de JCC la Istanbul navele destinate transportului cerealelor nu vor servi ca mijloc de transport al armelor occidentale către Ucraina.

De atunci, Rusia şi-a manifestat nemulţumirea faţă de neaplicarea componentei din acest acord ce prevede relaxarea unor sancţiuni occidentale care să permită Moscovei să-şi reia la rândul ei exporturile de cereale şi îngrăşăminte şi a ameninţat că s-ar putea retrage din această înţelegere.

Kievul nu a revendicat atacul



Suspendarea participării sale la acest acord a fost în cele din urmă anunţată sâmbătă de Rusia, invocând un atac ucrainean cu drone asupra unor nave militare ruseşti în portul Sevastopol din Crimeea anexată, atac nerecunoscut de Kiev, care acuză Moscova că fabrică un pretext pentru a-şi justifica retragerea din acord.

Ministerul rus al Apărării a difuzat duminică o declaraţie în care afirmă că a recuperat şi a examinat epavele dronelor folosite în atacul de sâmbătă dimineaţa asupra navelor Flotei ruse a Mării Negre în portul Sevastopol, susţinând că dronele au fost lansate de armata ucraineană din zona oraşului Odesa şi au zburat de-a lungul coridorului maritim securizat pentru exportul cerealelor ucrainene, înainte de a schimba direcţia spre portul din Crimeea.

Între timp, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a decis duminică să-şi amâne cu o zi plecarea la summitul Ligii Arabe ce se desfăşoară la Alger, pentru a putea avea contacte menite să readucă Rusia în acel acord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel