Turcan: Puterea ar trebui să ia măsuri dure împotriva Opoziției
Raluca Turcan a declarat, joi, că puterea ar trebui să apeleze la "măsuri extreme, dure" împotriva parlamentarilor Opoziţiei aflaţi în protest parlamentar, una dintre acestea fiind înlocuirea celor care deţin funcţii în comisiile parlamentare.
"Sunt îngrijorată de ceea ce se întâmplă în Parlament. Iniţial, am crezut că acest protest al opoziţiei e un semnal că poate puterea ar fi trebuit să dialogheze mai mult cu opoziţia, cu toate că au existat căi de dialog cu opoziţia, au existat proiecte ale puterii care ar fi cerut alternative din partea opoziţiei. Am crezut, totuşi, că va folosi acest instrument, constituţional, de altfel, ca semnal şi nu ca mod de acţiune politică. În opinia mea, s-a depăşit orice limită şi opoziţia a intrat într-o etapă de sfidare a cetăţenilor şi a instituţiilor statului", a spus Raluca Turcan.
"Ţinând cont de extremismul acestei manifestări, de absenţa exagerată din Parlamentul României, cred că şi puterea ar trebui să apeleze la măsuri extreme, dure, poate pentru a reuşi să îi determine pe reprezentanţii opoziţiei de aspectul extrem de negativ al acestui demers pe care ei îl fac. Una din ele ar trebui să fie înlocuirea tuturor preşedinţilor de comisii sau a celor care deţin funcţii în comisiile din Parlament, pentru că nu poţi să stai acasă, să primeşti bani publici, să mai deţii şi o funcţie pe care să nu o onorezi. Să nu uităm că există şi un algoritm politic în baza căruia sunt numite persoane în diferite instituţii aflate sub control parlamentar. Dacă opoziţia continuă să stea acasă, pentru ce să funcţioneze acest algoritm, pentru lenevie de lux?", a mai spus deputatul PDL.
Aceasta crede că parlamentarii din opoziţie şi-ar dori să revină în şedinţele Parlamentului, întrucât "sondajele de opinie arată că românii condamnă comportamentul USL".
"Acei politiceni ai opoziţiei care refuză să vină la Parlament ar trebui să îşi piardă toate facilităţile. Eu cred că ei şi-ar dori să revină la serviciu, pentru că sondajele de opinie arată că oamenii sancţionează drastic acest comportament. 60 la sută dintre cetăţenii acestei ţări condamnă comportamentul USL, de stat acasă şi primit bani", a conchis deputatul PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News