Data publicării:
Turcan, mesaj pentru Dragnea și Tăriceanu: Aceasta e singura lor opțiune
Raluca Turcan a criticat dur guvernarea Coaliției PSD-ALDE. Aceasta a precizat că pentru Dragnea și Tăriceanu ”singura opțiune dacă i-ar respecta pe cetățenii acestei țări” este să-și demisioneze.
"Domnii Tăriceanu și Dragnea trăiesc într-o buclă, singura lor preocupare fiind să scape de propriile dosare. Acesta este singurul lucru care i-a interesat din ianuarie și până acum. Nimic altceva. Nu i-a interesat lipsa manualelor, criza vaccinurilor, stagnarea lucrărilor de infrastructură, absorbția zero a fondurilor europene, creșterea prețului la carburanți sau împovărarea companiilor cu un sistem de plată a TVA care nu putea fi imaginat decât de o minte foarte bolnavă. Este revoltătoare această desprindere de realitate. Demisia lor ar fi singura opțiune dacă i-ar respecta pe cetățenii acestei țări", a scris vineri Turcan pe Facebook.
Ea subliniază și că declarația lui Tăriceanu privind prețul la carburanți arată "desprinderea de realitate" a guvernării.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News