Turc depistat în timp ce încerca să intre ilegal în România cu o carte de identitate a unui cetăţean bulgar
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Un cetăţean turc care a încercat să intre ilegal în România prin punctul de frontieră Giurgiu-Ruse, folosind o carte de identitate emisă de autorităţile bulgare ce aparţinea altei persoane, a fost depistat de poliţiştii de frontieră giurgiuveni.

"La Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autoturism, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate emisă de autorităţile bulgare. Procedând la verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a constatat că persoana prezentă nu este aceeaşi cu cea din fotografia documentului prezentat la control, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare. Astfel, a fost constatat faptul că bărbatul în cauză a încercat să folosească o carte de identitate care aparţinea altei persoane", se arată într-un comunicat de presă emis luni de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

Cetăţeanul turc a declarat că a procurat cartea de identitate din Sofia, de la un conaţional, în schimbul sumei 1.000 de euro. El a recurs la această metodă pentru că dorea să ajungă în Germania şi nu deţinea documente de călătorie valabile.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului privind controlul comun la trecerea frontierei, cetăţeanul turc a fost preluată de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel