Inginerii elveţieni au reuşit, sâmbătă, după 20 de ani de la începerea lucrărilor, finalizarea săpăturilor la tunelul Gotthard, care va fi cel mai lung tunel feroviar din lume.
Uriaşa maşină de forat „Sissi“, cu diametrul de peste 10 metri, a spart ultimul zid de rocă sămbătă, momentul fiind însoţit de aplauze şi focuri de artificii. „De obicei, nu suntem nişte oameni foarte emoţionali, dar acum, că avem cel mai lung tunel din lume, suntem“, a declarat Peter Fueglistaler, directorul oficiului elveţian pentru Transport.
La săparea tunelului, au fost folosite simultan opt maşini gigantice, de 3.000 de tone. Tunelul va fi dat în folosinţă în anul 2017, spun constructorii elveţieni. Trenurile de pasageri vor putea circula cu 250 km/h, în timp ce garniturile de marfă, cu 160 km/h, viteză de două ori mai mare decât cea cu care se circulă în prezent.
Tunelul Gothard, pentru care elveţienii au cheltuit circa 7,5 miliarde de euro, va detrona cu aproximativ trei kilometri tunelul japonez Seikan (53,8 km), care face legătura între insulele Honshu şi Hokkaido. Prin galerie vor putea trece circa 300 de trenuri din 2017
Lung de 57 de kilometri, tunelul a fost proiectat în anul 1947, ca o cale alternativă mai eficientă pentru transportul de marfă, în special între porturile Genova, din Italia, şi Rotterdam, din Olanda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs