O ambulanță s-a răsturnat duminică dimineață pe un drum județean din Tulcea
O ambulanță din Tulcea a fost implicată duminică dimineață într-un accident rutier produs pe un drum județean.
Două persoane aflate într-o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Tulcea au fost rănite, duminică dimineaţa, într-un accident rutier petrecut pe un drum judeţean, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Ioana Nanu.
Primele cercetări ale poliţiştilor au arătat că un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea o autospecială aparţinând SJA, din direcţia Tulcea - Beştepe, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
"În urma accidentului, a rezultat rănirea membrilor echipajului, conducător auto şi asistenta medicală. Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală", a precizat reprezentanta IPJ.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News