Data publicării:

Incendiu puternic în Deltă. Mii de hectare arse

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Incendiu puternic în Deltă. Mii de hectare arse. foto: ISU Tulcea
Incendiu puternic în Deltă. Mii de hectare arse. foto: ISU Tulcea

Un incendiu puternic a afectat o pădure din județul Tulcea.

Nu mai puțin de 1.500 de hectare de vegetaţie uscată au ars în noaptea de joi spre vineri, în incendiul apărut în apropiere de localitatea Dunavăţu de Jos, Delta Dunării, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta. Purtătorul de cuvânt al ISU, Florentin Daciu, a menţionat că pompierii au reuşit să protejeze pensiunile şi pontonul dormitor din apropierea incendiului.

'Suprafaţa afectată este de aproximativ 1.500 de hectare. Cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spaţii deschise', a precizat reprezentantul ISU. Este una dintre cele mai importante suprafeţe afectată de incendiu în ultimii ani.

Zeci de hectare de vegetație uscată au ars în Jijila, Carcaliu, Nufăru-Victoria, Rachelu și Zebil. În acest moment, pompierii sunt la Dunăvățul de jos, într-o zonă accesibilă doar pe apă, unde flăcările amenință să cuprindă o pensiune. 

Intervenţia pompierilor a fost dificilă din cauza accesului care s-a putut face doar pe apă şi a vegetaţiei care favoriza propagarea flăcărilor. Lucrătorii ISU au intervenit joi pentru stingerea altor 10 incendii care au afectat o suprafaţă totală de 36 de hectare de vegetaţie uscată, stuf şi viţă de vie, potrivit sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel