Tudose-Dragnea, RELAȚIE. ”Nu sunt premierul cuiva”
Premierul Mihai Tudose a vorbit despre relația pe care o are cu președintele PSD, Liviu Dragnea.
Premierul Mihai Tudose a afirmat, miercuri, că are o relaţie instituţională cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi a negat că şi-ar dori funcţia de preşedinte al social-democraţilor.
”Astăzi avem o relaţie instituţională şi aşa va fi”, a spus Mihai Tudose la Antena 3.
El a ţinut să precizeze că este nu este premierul cuiva, ci premierul României propus de PSD.
[citeste si]
”Eu nu sunt premierul cuiva. Sunt premierul României şi al PSD, trimis de PSD, PSD nu e un nume, aşa cum e el, cu structurile de conducere, buni, răi, dar nu sunt al cuiva. Al nimănui de nicăieri, că e vorba de servicii sau din partid, al unuia de acolo, indiferent cum îl cheamă. Sunt premierul PSD şi al României, de fapt, premierul României propus de PSD şi deciziile vin de la PSD prin structurile lor, că este Comitetul Executiv, Biroul Permanent, dar nu de la cineva”, a afirmat prim-ministrul.
Întrebat dacă în ultima vreme a existat o problemă de democraţie internă în PSD, el a susţinut că unii colegi au reclamat că anumite structuri funcţionale ale partidului nu prea au funcţionat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News