Premierul Mihai Tudose a precizat, joi, la Parlament, că a formulat un punct de vedere personal când s-a referit la faptul că nu susţine proiectul de lege privind statutul Casei Regale, apreciind că Palatul Elisabeta ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român după decesul regelui Mihai.
'Eu am declarat în nume personal, consider că acel Palat (Palatul Elisabeta - n.r.), în nume personal, vă spun încă o dată, ar trebui să revină statului român, Casa Regală având domeniile retrocedate de către stat', a declarat Mihai Tudose, întrebat de jurnaliştii de la Parlament la ieşirea din plenul reunit al celor două Camere, unde a asistat la şedinţa solemnă dedicată împlinirii a 28 de ani de la Revoluţia din 1989.
Pe acelaşi subiect, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, aflat lângă Mihai Tudose, a spus: 'Mâine (vineri - n.r.) avem coaliţie, mâine discutăm asta'.
Şedinţa coaliţiei ar urma să se desfăşoare la Parlament în jurul orei 11.00. Proiectul privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a fost depus la Parlament de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe 7 noiembrie.
[citeste si]
Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că nu susţine proiectul de lege privind statutul Casei Regale, apreciind că Palatul Elisabeta ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român după decesul regelui Mihai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria