Data publicării:

Tudorel Toader, întâlnire cu sindicaliştii din penitenciare

Autor: Diana Popescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, în cadrul căreia a discutat despre drepturile salariale şi condiţiile de muncă. 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, discuţiile au vizat teme de actualitate, printre care problematica resurselor umane, cariera şi modificările legislative privind statutul personalului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, drepturile salariale şi condiţiile de muncă ale acestei categorii profesionale.

Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au prezentat demersurile şi măsurile cu efecte imediate pentru asigurarea respectării statutului profesional şi instituţional al personalului din cadrul ANP.

Cu această ocazie, s-a stabilit continuarea activităţii "Comisiei mixte de dialog privind sistemul penitenciar" şi aprobarea procedurii privind acordarea unor drepturi, conform legislaţiei în vigoare.

Tudorel Toader şi-a exprimat întreaga deschidere pentru un dialog constant şi constructiv şi acordarea unui sprijin efectiv, potrivit atribuţiilor şi competenţelor legale şi instituţionale, în vederea unei bune desfăşurări a activităţii personalului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

De asemenea, ministrul Justiţiei a subliniat faptul că are în vedere interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare, precum şi modificarea acesteia, unde se impune, prin dispoziţii legale care să fie coerente, clare şi previzibile, se arată în sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel