Potrivit Ministerului Justiției, întâlnirea va avea loc la sediul Ministerului Justiţiei sau al CSM.
"Tudorel Toader, ministrul Justiţiei şi Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au stabilit ca, în perioada următoare, să aibă loc o întâlnire cu parlamentarii din Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. Întâlnirea, la care vor fi invitaţi şi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va avea loc la sediul Ministerului Justiţiei sau al CSM, la o dată ce va fi stabilită de comun acord", afirmă MJ.
Surse judiciare au declarat că Augustin Lazăr şi Tudorel Toader au avut luni seara o convorbire telefonică, pentru a clarifica chestiunea acestei întâlniri. Convorbirea a avut loc la iniţiativa procurorului general.
Comunicatul MJ vine după ce preşedintele comisiei, deputatul Oana Florea, a anunţat că Biroul Comisiei parlamentare de anchetă, procurorul general Augustin Lazăr şi ministrul justiţiei, Tudorel Toader, în calitate de mediator, vor avea o întâlnire pe tema dosarului clasat referitor la scrutinul prezidenţial din 2009, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024