Data publicării:

Tudorel Toader, Decizie CCR-Kovesi, primele declaraţii

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul tudorel Toader a afirmat că Decizia CCR - bazată pe principiul că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei

Alegeri prezidentiale 2024

Tudorel Toader, ministrul justiţiei, consideră că decizia Curţii Constituţionale de miercuri cu privire la existenţa unui conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, se bazează pe principiul conform căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei.

"Decizia CCR valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Preşedintele României nu are nicio abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei care are astfel de competenţe, stabilite atât la nivel constituţional cât şi la nivel infraconstituţional", a scris ministrul Justiţiei pe pagina sa de Facebook.

Miercuri, Curtea Constituţională a constatat că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competenţă, constatându-se conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte determinat de refuzului şefului statului de a da curs cererii de revocare a şefei DNA.

Judecătorii CCR au stabilit, în dispozitivul deciziei prin care au constatat conflict între puteri, că preşedintele urmează să emită decretul de revocare a şefei DNA, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel