Tudorel Toader, anunțuri după întâlnirea cu sindicaliștii din penitenciare
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a făcut mai multe anunțuri după întâlnirea cu liderii sindicali din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
"Eu, personal, voi coordona Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi toate penitenciarele. Nu înseamnă că mă substitui eu directorilor de penitenciare. Înseamnă că de la nivelul Ministerului Justiţiei, eu, personal, mă voi ocupa direct de ANP, pentru ca eu, pe de o parte, să fiu într-o directă legătură cu directorii şi conducerile penitenciarelor, să nu se interpună nimeni, iar dânşii să discute orice problemă cu mine personal", a declarat Tudorel Toader la Ministerul Justiţiei.
Tudorel Toader a precizat că a stabilit întâlniri săptămânale cu reprezentanţii sindicatelor pentru a vedea ce s-a făcut şi ce trebuie făcut în continuare.
"Am stabilit ca o dată pe lună să avem o întâlnire în sensul celei de astăzi. Deci, cu reprezentanţii sindicatelor în prima zi de luni din lună, după-amiaza, vom avea întrevederi aici, la Ministerul Justiţiei. Vom vedea ce am făcut, vom vedea ce trebuie să facem de ambele părţi, ministerul pe de o parte, dânşii pe de altă parte, vor fi elemente de continuitate, vor fi, sigur vor fi, şi elemente de noutate", a spus Toader.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News