Data publicării:

Tudor Ionescu, DIETA care l-a ajutat să slăbească 40 de KILOGRAME. Cum a ajuns de la 104 KG, la 63, într-un an

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Cum a slăbit Tudor Ionescu 40 de kilograme. Secretul artistului. 

Tudor Ionescu, solistul trupei Fly Project, a avut parte de o transformare uimitoare în ultimul timp și a reușit să surprindă pe toată lumea. Artistul a slăbit 40 de kilograme și a ajuns la 63 de kilograme, de la 104. 

Vedeta a vorbit despre experiența sa și despre cum a reușit o asemenea performanță care-l face acum să se simtă bine în pielea lui. 

"Clar mă simt mai bine, nu știu dacă mai simpatic, că nu mă gândesc la mine așa, însă mă simt bine. Eu am slăbit pentru mine, pentru sănătatea mea, nu din alt motiv. Nu am un secret, nu există o cură de slăbire minune și nici vreo intervenție făcută pe blat. De anul trecut, de la începutul anului, mi-am propus să schimb mai multe lucruri la mine, mi-am resetat efectiv creierul și mi-am dorit să fiu mai sănătos, să slăbesc, să mă mișc mai ușor, iar perioada aceasta în care am stat mai mult acasă, m-a ajutat în acest sens, de a îmi pune lucrurile în ordine. Pe scurt: reset total și mâncat o singură dată pe zi", a declarat Tudor Ionescu, pentru click.ro

"Nu mai consum carne"

 

Întrebat care sunt cele 5 reguli pe care le respectă cu strictețe de când ai slăbit, artistul a spus:

"Nu mai consum carne, de peste un an, nu sunt vegan și nici vegetarian convins, am ales pur și simplu, într-o zi, să nu mai mănânc carne. Nu beau sucuri în general, beau apă, multă apă, dar asta de foarte, foarte mult timp. Nu am niște reguli stabilite, pentru că nu sunt într-o cură de slăbire, dar mănânc mult mai puțin că înainte, pur și simplu așa s-a setat creierul meu. Am ajuns chiar să slăbesc mai mult decât mi-am dorit.

La mezeluri poftesc din când în când, dar nu atât de tare încât să mă facă să mănânc. Dacă într-o zi o să îmi fie poftă rău, am să mănânc fără să mă uit înapoi sau să mă gândesc de două ori. Nu știu dacă am o teamă să nu mă mai îngraș, am avut-o mult timp, că orice om care a fost gras mare parte din viață lui, însă acum nu știu dacă mai am gândul asta, dar nici nu îmi doresc să mai slăbesc. Ajunge. Aș vrea chiar să mai pun câteva kg", a completat el. 

Cum se vedea Tudor Ionescu la 104 kilograme și cum se vede acum

"Eu nu mă vedeam diferit și nu mă văd diferit, eu sunt fix la fel din interior, de unde “mă privesc” eu, doar că acum îmi place că mă mișc mult mai ușor, că pot pune orice haina pe mine, că nu mai obosesc la fel. Mă simt bine. Diferența asta o simt", a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel