Data actualizării:
Data publicării:

"Tu ce faci cu viața ta, copile?". De ce consilierea și orientarea în carieră sunt importante încă din liceu, potrivit unui psiholog

Autor: Andreea Deaconescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Centrele de Consiliere și Orientare în Carieră reprezintă, probabil, unele dintre cele mai utile "unelte" ale unei universități. Însă... există un "lapsus" — aceste centre nu există și în școli, unde nevoia de "a ști ce să faci cu viața ta" e presantă.

Câți dintre noi nu au spus, în timpul facultății (sau chiar după) că "nu știu, totuși, ce să fac cu viața mea"?

Mă număr printre cei care urmează o profesie care, la o privire "rece" și obiectivă, nu prea are legătură cu domeniul studiat. Am terminat facultatea de Drept, astfel că, potrivit diplomei, mă numesc jurist. Iată-mă, totuși, scriind articole de presă (în care abordez, de multe ori, și chestiuni juridice).

 

1 din 3 tineri care au absolvit (măcar) liceul nu lucrează în acel domeniu

"Povestea" mea nu e singulară. Mai mult de 1 din 3 tineri care au absolvit măcar liceul nu lucrează în domeniul în care a studiat, arată un raport Eurostat din 2019.

Persoanele care lucrează în afara domeniului în care au studiat sunt considerate persoane cu „nepotrivire orizontală a competențelor”, se mai arată în aceeași metodologie amintită.

Primul rezultat al unei căutări pe internet referitoare la informații generaliste despre Centrele de Consiliere și Orientare în Carieră (abreviat CCOC), la nivel universitar, arată că acestea "oferă gratuit tinerilor și părinților acestora informare și consiliere privind programele de studii și domeniile în care pot activa după absolvire, despre activitățile extracurriculare la care pot participa pe parcursul anilor de studiu și despre viața de student (...)".

La acest moment, la nivel preuniversitar (licee, școli generale, grădinițe etc.) nu există Centre de Consiliere și Orientare în Carieră. Cu toate acestea, se prevede, în Legea învățământului preuniversitar, că:

"Art. 228. Personalul didactic are următoarele obligații: (...)

 l) contribuirea la starea de bine a elevilor, astfel încât să faciliteze accesul la consiliere și orientare școlară și vocațională tuturor elevilor".

2. FOTO: Ager... (elev-scoala_40322300.jpg)

Foto: Agerpres

 

Ce spun psihologii despre înființarea CCOC în licee

Am vorbit cu psihologul Radu Leca despre nevoia înființării Centrelor de Consiliere si Orientare în Carieră în liceele din România. Aceste centre ar reprezenta "garanția viitorului bun și foarte bun pentru societatea europeană română", după cum spune psihologul.

DC News: Ce măsuri ar trebui să se ia, la nivel "macro", pentru concretizarea înființării Centrelor? Știu că (la acest moment) în scoli exista consilieri educaționali. Ce tip de pregătire (din punct de vedere profesional) ar trebui să aibă psihologul care să se ocupe de tipul acesta de consiliere?

Radu Leca: Există o structură deja aprobată a Centrelor de Consiliere și Orientare în Carieră. Acestea prevăd existența unui număr de psihologi (5 și, ulterior, a unui număr de psihoterapeuți, respectiv 2). Cei șapte profesioniști trebuie să desfășoare activități de consiliere și de informare a tuturor liceenilor care există în liceul în care se înființează în aceste centre. În acest moment, centrele sunt înființate doar în cadrul universității.

Dacă vom discuta doar despre licee, atunci, din punctul meu de vedere, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră poate avea 2 psihologi și 1 psihoterapeut. Psihologii trebuie să fie psihologi clinicieni, obligatoriu, iar psihoterapeutul trebuie să fie obligatoriu psihoterapeut sistemic, nu de alt gen. Psihoterapeuții sistemici pot lucra și cu familia minorului.

DC News: Ce fel de "subiecte" ar fi abordate în cadrul ședințelor de consiliere — apropo de părinții "speriați" că ar putea "ieși la suprafață secrete din familie"?

Radu Leca: Subiectele care vor fi abordate diferă în conformitate cu specificul discuției — de la anxietate, depresie, abuzuri, hărțuiri, tipuri de manipulări, probleme în familie, la stres și epuizare (elemente ce țin de panica elevului) și, evident, în interiorul discuțiilor de consiliere trebuie să fie abordate și tematici ce au legătură cu structura academică a elevului.

DC News: Cât de frecvente sunt tulburări de tip anxietate și/sau depresie în rândul elevilor? Ne "urmăresc" ele toată viața dacă nu sunt atenuate? 

Radu Leca: În rândul elevilor, din cauza elementelor de incluziune a spațiului virtual în viața lor, atât episoadele anxioase, cât și episoadele depresive sunt frecvente. Putem vorbi de elemente de depresie recurentă.

Aceste elemente nu au fost diagnosticate. Majoritatea elevilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 17 ani au avut cel puțin un episod de anxietate cu sursă clar definită în școală, din mediul academic, și încă un episod anxios clar cu sursă în familie.

DC News: Există vreun proiect legislativ la acest moment care antamează chestiunea înființării Centrelor de Consiliere și Orientare în Carieră?

Radu Leca: În acest moment, Centrele de Consiliere și Orientare în Carieră sunt definite prin lege doar în cadrul universităților, la nivel național.

3. FOTO: Ager... (evaluarea-nationala-elev-scoala_90863600.jpg)

Foto: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel