Tu ce ai vrut să te faci când erai mică? @teliere pentru copii și părinți Matka
Atelierul „Tu ce ai vrut să te faci când erai mică?” revine la Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” (Str. George Bacovia 63), sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 12.00, cu jocuri educative și creative dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani și părinților lor.
Întâlnirea cu Simona Popescu, Oana Băluță și Lea Rasovszky, organizată în urmă cu două săptămâni, continuă cu un atelier coordonat de Lea Rasovszky în care copiii vor ilustra prin diferite tehnice plastice ce își doresc să se facă atunci când vor deveni mari.
Evenimentul face parte dintr-un program educativ amplu, „Educație muzeală la casele memoriale", prin care Muzeul Național al Literaturii Române, prin intermediul caselor memoriale, își propune, pe de o parte, diversificarea activităților de promovare a patrimoniului muzeal deținut, iar pe de altă parte, încurajarea, prin implicarea sa activă, la modernizarea metodelor de predare a literaturii și artelor în instituțiile școlare din București printr-un discurs interdisciplinar. Programul urmează a fi derulat și implementat pe parcursul anului școlar în curs, iar în această fază invităm reprezentanți ai școlilor din București, profesori și elevi deopotrivă, să ni se alăture în vederea lansării proiectului pilot.
– Înscrierea la atelier se poate face prin transmiterea unui mesaj pe adresa de e-mail: [email protected], în limita locurilor disponibile (max. 15 participanți/ședință atelier);
– Copiii pot fi înscriși fie la toate cele patru ședințe organizate în cadrul unui modul, fie la una/mai multe dintre ele;
– La programele permanente pentru familii, cu program fix, anunțate de noi, înscrierea se face începând cu marțea din săptămâna în care se desfășoară programul, iar orice modificare în programul dvs., vă rugăm să fie semnalată din timp, pentru a oferi publicului nostru posibilitatea participării;
– La programele pentru școli, programările se fac din timp, cu cel puțin două săptămâni înainte față de data solicitată pentru desfășurarea atelierelor;
– Taxa de participare constă în achitarea biletului de atelier de 5 lei/participant și a biletului de vizitare a casei de 2 lei/ copil și 4 lei/ părinte (dacă este cazul).
Atelierele creative organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, Casele Memoriale ale MNLR și Asocția MATKA se vor desfășura săptămânal în cadrul unui program complex de ateliere coordonate de Ana Catina, Mihaela Cîrjan, Valentina Iancu, Lea Rasovszky, Daniela Vîrlan.
Asociația MATKA PHI urmărește implicarea în acțiuni sociale, educaționale și culturale, precum și promovarea culturii și a artelor în general, cu un accent special pe arta contemporană. MATKA este o organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată la începutul anului 2016, care își propune să îmbine empatia pentru situația în care se află nenumărate comunități defavorizate cu energia segmentului cultural – creativ, aflat în continuă expansiune, concretizare și afirmare. Printre obiectivele Asociației se numără intervenția culturală în scop social, promovarea artei, organizarea de evenimente culturale, sociale și comunitare, încurajarea educației, a unui mediu și a unui trai sănătos și creativ. Considerăm că educația prin cultură este una cu impact de lungă durată, care generează mentalități deschise și libere și indivizi creativi și sensibili la societate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News