Data publicării:
Truss şi Biden, prima conversație telefonică. Ce au vorbit despre Putin și Irlanda de Nord
Premierul britanic, Liz Truss, şi preşedintele american, Joe Biden, 'au căzut de acord asupra importanţei protejării' păcii în Irlanda de Nord, în cursul primei lor conversaţii telefonice, a anunţat marţi Downing Street, notează AFP.
În fruntea diplomaţiei britanice, Liz Truss introdusese o lege revenind asupra dispoziţiilor vamale din cadrul statutului post-Brexit al Irlandei de Nord, cu riscul declanşării unui război comercial cu Bruxellesul.
Liz Truss, care i-a succedat lui Boris Johnson, i-a spus preşedintelui Biden că aşteaptă cu nerăbdare 'să acţioneze în strânsă legătură' cu Washingtonul 'pentru a aborda provocările comune', a declarat o purtătoare de cuvânt din Downing Street. Printre acestea se numără 'problemele economice extreme declanşate de războiul preşedintelui rus Putin', a adăugat ea, potrivit unei relatări a conversaţiei lor.
Discuţia telefonică a avut loc pe fondul îngrijorărilor Statelor Unite cu privire la atitudinea lui Liz Truss care, în cursul anului în care a fost ministru de externe, a văzut tensiuni post-Brexit apărând în Irlanda de Nord şi afectând legăturile Regatului Unit cu Bruxellesul, Dublinul şi Washingtonul.
Joe Biden, care are rădăcini irlandeze, a criticat politica de Brexit a Marii Britanii sub conducerea lui Boris Johnson, cu care a avut o relaţie lipsită de căldură. Preşedintele american a avertizat înainte de alegerea sa în 2020 că, dacă Brexit-ul va afecta Acordul de Vinerea Mare din 1998 - care a pus capăt la 30 de ani de violenţă în Irlanda de Nord - nu va aproba niciun acord comercial între Statele Unite şi Regatul Unit.
Un acord comercial între Londra şi Washington este considerat în prezent ca o perspectivă îndepărtată. Cu toate acestea, legăturile de apărare dintre cei doi aliaţi transatlantici s-au întărit în ultimii ani, cu un nou parteneriat implicând Australia - numit AUKUS - convenit anul trecut.
Cu ocazia discuţiei lor telefonice de marţi, premierul Truss şi preşedintele Biden 'au convenit să întărească aceste legături, în special dezvoltând profunda noastră alianţă de apărare prin intermediul NATO şi AUKUS'.
Cei doi lideri 'şi-au reafirmat angajamentul de a consolida libertatea mondială, de a ataca riscurile prezentate de autocraţii şi de a se asigura că Putin eşuează în Ucraina', a adăugat purtătoarea de cuvânt din Downing Street, scrie Agerpres.
Citește și - Liz Truss promite la Downing Street că va scoate ţara din furtună, în timp ce protestatarii se auzeau în apropiere
Liz Truss, devenită marţi premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a susţinut prima ei intervenţie în faţa reşedinţei oficiale de la Downing Street 10, promiţând că va scoate din furtună ţara sa care se confruntă cu o criză majoră provocată de inflaţie, de ameninţarea recesiunii şi de creşterea costurilor energetice.
Sunt încrezătoare că împreună vom putea depăşi furtuna, ne vom putea reconstrui economia şi putem deveni Marea Britanie modernă şi strălucitoare pe care ştiu că putem fi, a asigurat succesoarea lui Boris Johnson, potrivit Agerpres.
Aceasta este misiunea noastră vitală de a asigura oportunităţi şi prosperitate pentru toţi cetăţenii şi generaţiile viitoare. Sunt hotărâtă să am rezultate, a insistat ea, subliniind că primele trei priorităţi ale sale vor fi economia, criza energetică şi îmbunătăţirea sistemului naţional de sănătate publică.
Voi reduce taxele pentru a răsplăti munca grea şi a stimula creşterea economică ce are la bază mediul de afaceri, a promis noua şefă a guvernului britanic de dreapta, care în plus este o politiciană cu o concepţie economică profund liberală.
În al doilea rând, mă voi ocupa cu prioritate de criza energetică provocată de războiul lui Putin. Voi lua săptămâna aceasta măsuri în problema facturilor energetice şi pentru a ne asigura viitoarele surse de energie', a continuat ea.
În al treilea rând, mă voi asigura că oamenii pot beneficia de (consultaţiile la) medici şi de serviciile Sistemului Naţional de Sănătate de care au nevoie. Vom pune accent pe serviciul de sănătate, a încheiat Truss enumerare priorităţilor sale.
Cu soluţii în economie, energie şi în Sistemul Naţional de Sănătate, vom aduce naţiunea noastră pe calea succesului pe termen lung, a concluzionat ea.
În timp ce Liz Truss susţinea acest discurs, protestatarii adunaţi pe străzile din jurul Downing Street dădeau muzica tare, auzindu-se inclusiv melodia Mad World, dar şi un zgomot produs de o goarnă a manifestanţilor care cântau. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News