Data publicării:
Trupa Provincialii, surpriză de suflet din autoizolare / video
Trupa Provincialii ne-a pregătit o surpriză. Dacă tot stăm acasă, Ionuț Ungureanu și echipa sa ne-au încântat cu melodia ”Inimă, nu fi de piatră”, dar într-un mod inedit.
”Responsabilitatea se afla in fiecare din noi iar lucrurile bune le putem face tot noi, fiind un exemplu pentru cei din jur. De acasa, filmati cu telefoanele mobile, am cantat impreuna pentru voi, una din melodiile noastre de suflet. #StamAcasa si mergem inainte cu speranta si muzica buna! Aveti grija de voi si de fiecare dintre noi!”, a scris Ionuț Ungureanu despre piesa sa.
Despre cum este în autoizolare, artistul a povestit și pe platforma lansată de Victor Negrescu, un proiect menit să ne ajute să ne facă mai plăcută perioada de pandemie. Ionuț Ungureanu a discutat cu Marilena Șerbănuț și Mircea Șendruc de la PES activists România.
La inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu, PES activists România a lansat o platformă care pune la dispoziția utilizatorilor de internet informații despre activități și evenimente culturale la care oricine poate avea acces online. Prin efortul echipei de voluntari PES activists, platforma va fi alimentată continuu cu astfel de resurse identificate în spațiul virtual.
CulturaDeAcasa.ro conține informații actualizate despre tururi virtuale ale unor orașe sau muzee, piese de teatru ce pot fi vizionate online, biblioteci virtuale, spectacole de operă și alte activități culturale disponibile în mediul online, facilitând accesul la aceste resurse culturale și de petrecere a timpului în contextul restricțiilor de circulație și a măsurilor de distanțare socială. Practic, platforma acționează ca un hub cultural, un spațiu ce reunește informații despre activități, soluții, evenimente și proiecte culturale, sprijinind astfel accesul publicului de acasă în condiții de siguranță pentru sănătatea personală și a celorlalți.
Spre exemplu, cei interesați pot efectua plimbări virtuale prin muzee românești sau internaționale, pot viziona spectacole de teatru sau operă, pot accesa arhive muzicale
„Este un proiect de suflet, un proiect pe care îl susțin cu tărie și îi îndemn pe toți cei care vor să contribuie la dezvoltarea lui să ne fie aproape și să contacteze echipa noastră de la PES activists România. Este important ca în această perioadă dificilă să continuăm să promovăm și să susținem cultura și să le oferim oamenilor acces cât mai mult și mai simplu la spectacole, muzee, expoziții și biblioteci online. Mulțumim tuturor instituțiilor culturale care pun la dispoziție aceste resurse foarte prețioase și vrem să ajutăm cât mai mulți oameni să le descopere și să se bucure de ele în aceste zile grele", afirmă europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia de Cultură a Parlamentului European și preşedinte-coordonator al PES activists România.
Acesta consideră că Uniunea Europeană, precum și autoritățile naționale trebuie să facă un efort în această perioadă pentru a sprijini nu doar publicul iubitor de artă, dar și creatorii, artiștii și pe toți cei implicați în domeniul cultural, profund afectați de criza coronavirus.
„Refugiul în tot ceea ce înseamnă act artistic și cultural ne ajută să trecem mai ușor peste perioada de distanțare socială și peste acest moment de criză. De aceea am vrut să ajutăm oamenii să ajungă la aceste resurse care există disparat în mediul virtual. Dar nu trebuie să uităm că artiștii, toți cei implicați în industriile creative sunt și ei afectați, iar autoritățile sunt datoare să le ofere suportul de care au nevoie", adaugă Victor Negrescu.
Platforma poate fi accesată aici: www.culturadeacasa.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News