Trupa Kiss şi-a lansat cartea de mărimea unei chitare
Cartea "Kiss Monster" a trupei americane Kiss a fost lansată ieri, la Londra. Are dimensiuni asemănătoare unei chitare clasice si este considerată cea mai mare carte din istoria muzicii rock, , informează contactmusic.com.
Volumul conţine fotografii originale din cariera de 40 de ani a trupei americane. Doar 1.000 de exemplare au fost tipărite din această ediţie specială, iar paginile volumului conţin autografele celor patru membri ai grupului american, Paul Stanley, Gene Simmons, Tommy Thayer şi Eric Singer.
Volumul este comercializat cu preţul de 4.299 de dolari.
"Nu este o carte ieftină, pentru că a fost legată manual, în coperte din piele, iar paginile au fost ataşate tot manual. Este un Rolls-Royce al cărţilor", a declarat Gene Simmons, basistul şi solistul trupei Kiss, citat de blabbermouth.net.
Autor: Mihaela Budescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News