Doar 22% au spus că au avut o reacţie „oarecum pozitivă”, în timp ce 29% au reacţionat negativ. Deputatul independent Remus Borza, joi, în studioul DCNews, la emisiunea ”Borza Analytica”, a comentat acest subiect.
"CNN a făcut un sondaj din care a reieșit că 48% dintre americani au o părere foarte pozitivă despre Donald Trump și 22% au o părere aproape pozitivă. Americanii folosesc grad de comparație la "pozitiv". Deci iată - aproape 70% dintre cei intervievați au apreciat ca pozitiv discursul lui Donald Trump și aproape 29% au avut o părere aproape negativă, dar nu absolut negativă. El a înfierat regimul de la Phenian, a arătat cu degetul spre Siria și Iran, a făcut lobby industriei militare, a solicitat 603 miliarde de dolari pentru apărare, cam de trei ori bugetul României. Congresul a respins solicitarea președintelui. Cu alte cuvinte, el a cerut upgradarea arsenalului nuclear. A spus că cea mai bună apărare este tocmai dezvoltarea capacității nucleare, adică preventiv, să intimidăm orice încercare de agresiune. Din punctul meu de vedere, sunt bani irosiți. Trump este bun pentru America, pentru industria de Apărare. Motorul principal de creștere al industriei americane este tocmai industria militară care generează locuri de muncă, impozite etc", a zis Remus Borza la DC News.
Iată răspunsul:
VEZI AICI interviul integral
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă