Trump și Putin, puși pe gânduri de COVID - 19. Ce vor să facă împotriva pandemiei
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin, respectiv Donald Trump, au discutat luni în cursul unei convorbiri telefonice despre posibilitatea unei cooperării între Rusia şi SUA în lupta împotriva coronavirusului şi despre consultări asupra petrolului, a anunţat Kremlinul, citat de AFP şi Reuters.

Cei doi şefi de stat au declarat că sunt 'grav îngrijoraţi de amploarea propagării coronavirusului în lume' şi s-au informat reciproc despre măsurile luate în ţările lor, potrivit unui comunicat al Kremlinului. 'Posibilitatea unei cooperări mai strânse între cele două ţări în această problemă a fost de asemenea discutată', conform aceluiaşi document.

Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat şi despre situaţia actuală a pieţei mondiale a petrolului şi au convenit 'asupra desfăşurării unor consultări ruso-americane cu privire la acest subiect la nivel de miniştri ai energiei' din cele două ţări, a indicat Kremlinul. Rusia a decretat luni izolarea capitalei, Moscova, şi a mai multora dintre regiunile sale în cadrul eforturilor de combatere a răspândirii noului coronavirus.

SUA au devenit în prezent ţara cu cele mai multe cazuri confirmate - peste 143.000 luni dimineaţa - şi peste 2.500 de morţi. Preţul la petrol s-a prăbuşit în ultimele săptămâni din cauza unei scăderii puternice a cererii şi a războiului preţurilor dintre Rusia şi Arabia Saudită. Putin şi Trump s-au înţeles de asemenea să continue dialogul lor la nivel personal, a declarat Kremlinul. Potrivit agenţiei de presă ruse oficiale TASS, această discuţie telefonică prelungită între cei doi preşedinţi a avut loc la iniţiativa părţii americane, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel