Trump, reacție după condamnarea lui Michael Cohen
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu i-a cerut niciodată fostului său avocat Michael Cohen să încalce legea, la o zi după ce acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru infracţiuni financiare, între care plăţi ilegale, relatează Reuters şi AFP.
'Niciodată nu i-am cerut lui Michael Cohen să încalce legea. El era avocat şi se presupune că trebuia să cunoască legea', a scris Donald Trump pe Twitter.
'Cohen a fost găsit vinovat pentru mai multe capete de acuzare, fără legătură cu mine', a mai scris Trump.
Procurorii din New York l-au acuzat pe Michael Cohen că a încălcat legea privind finanţarea campaniilor electorale şi că ar fi acţionat 'sub conducerea' lui Donald Trump.
Cohen, în vârstă de 52 de ani, care i-a fost timp de 10 ani avocat loial actualului şef al statului, a fost condamnat la închisoare pentru rolul său în efectuarea unor plăţi ilegale către două femei în schimbul tăcerii acestora în legătură cu presupuse relaţii cu Trump, înainte de alegerile din 2016, şi pentru declaraţii false în Congresul american privind planurile de construire a unui hotel Trump la Moscova.
Cohen, condamnat la 36 de luni
Un judecător federal din Manhattan, New York, l-a condamnat pe Cohen la 36 de luni de închisoare pentru plăţile ilegale, care au încălcat legea privind finanţarea campaniilor electorale, şi la două luni de închisoare pentru declaraţiile false din Congres. Cele două sentinţe se vor executa simultan. El va fi încarcerat abia pe 6 martie, a afirmat judecătorul federal.
În august, fostul avocat al lui Trump a pledat vinovat de încălcarea regulilor de finanţare a campaniilor şi de fraudă fiscală. El a mărturisit atunci că a ascuns de fisc circa 4 milioane de dolari din încasările societăţii sale de taximetrie şi că le-a dat fostei actriţe porno Stormy Daniels şi fostei "playmate" Karen McDougal 130.000 şi, respectiv, 150.000 de dolari.
În noiembrie, el a recunoscut că a minţit în cadrul anchetei privind presupusa ingerinţă rusă în scrutinul prezidenţial din 2016, spunând că a făcut declaraţii false privind planurile de construire a unui hotel Trump la Moscova, la audierile organizate de comisii ale Congresului american.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News