Data publicării:

Trump, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace. Cine a făcut propunerea

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele american Donald Trump a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2019, au anunţat miercuri doi deputaţi norvegieni, argumentând prin summitul istoric desfăşurat marţi între şeful Casei Albe şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, transmite dpa.

Cei doi deputaţi care l-au nominalizat pe preşedintele american sunt Per-Willy Amundsen şi Christian Tybring-Gjedde, membri ai Partidului Progresului (FrP), populist şi antiimigraţie.

'Ceea ce se întâmplă este istoric. A fost lansat un proces care poate contribui la asigurarea păcii mondiale pentru o vreme', a explicat Amundsen la postul norvegian de radio NRK.

Un grup de membri ai Congresului american a anunţat, de asemenea, recent că l-a nominalizat pe preşedintele Trump pentru această distincţie.

Comitetul Nobel norvegian a informat anterior că a primit 329 de nominalizări pentru premiul pe 2018, al doilea cel mai ridicat număr de propuneri din istorie. Nominalizările trebuie trimise Comitetului Nobel până la 1 februarie.

Comitetul le recomandă celor care fac nominalizări să nu-şi dezvăluie propunerile, dar nu există reguli formale care să interzică acest lucru.

Printre cei care au dreptul de a face nominalizări se află politicieni, persoane din mediul academic, foşti laureaţi ai premiului, directori de institute de cercetări în domeniul păcii, actuali şi foşti membri ai Comitetului Nobel.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel