Trump, la un pas să fie ATACAT. Trei adolescenţi înarmaţi cu pistoale-mitralieră AK-47, OPRIȚI la timp
Trei adolescenţi în vârstă de 15 ani înarmaţi cu pistoale-mitralieră AK-47 încărcate au sărit peste un zid al clubului Mar-a-Lago, proprietate privată din Florida a preşedintelui Donald Trump, dar au fost imediat arestaţi cu ajutorul agenţilor, fiind de asemenea folosiţi câini de urmă şi un elicopter, a scris joi presa locală, citată de agenţia EFE
Potrivit poliţiei din Palm Beach, incidentul a avut loc vineri în timp ce respectivii adolescenţi fugeau de autorităţi şi ei nu ştiau că locul unde au pătruns era un spaţiu al preşedintelui SUA. Nici preşedintele Donald Trump şi nici familia sa nu s-au aflat acolo în acea zi. Însă dacă ar fi fost, atunci Secret Service ar fi deschis focul asupra celor trei persoane înarmate, au precizat autorităţile.
Cei trei adolescenţi, care spun că au găsit întâmplător armele, sunt în prezent într-un centru de detenţie pentru minori şi riscă să fie inculpaţi pentru pătrundere cu arme de foc pe o proprietate privată, furt de arme şi opunere de rezistenţă la o arestare fără violenţă. Procuratura urmează să se pronunţe dacă ei vor fi judecaţi ca adulţi.
În februarie, o chinezoaică în vârstă de 56 de ani, Jing Lu, care a pătruns neautorizată pe această proprietate de la Mar-a-Lago, a fost condamnată la şase luni de închisoare pentru că a opus rezistenţă în momentul arestării. O altă femeie chinezoaică, Yujing Zhang, a fost arestată anul trecut în martie pentru pătrundere ilegală în zona restricţionată de pe acel domeniu.
Asupra ei au fost găsite cinci telefoane mobile, mai multe stick-uri USB, un laptop, un hard-disk portabil şi un dispozitiv de detectare a camerelor de supraveghere ascunse. Ea a fost condamnată în noiembrie la opt luni de închisoare pentru violare de domiciliu şi declaraţii false în faţa agenţilor Secret Service.
La sfârşitul lui ianuarie a fost arestată şi cântăreaţa de operă Hanna Roemhild, în vârstă de 30 de ani, care a trecut cu maşina pe lângă două controale de securitate aproape de intrarea în reşedinţa de la Mar-a-Lago şi apoi a scăpat de urmărirea poliţiei fugind cu autoturismul în mare viteză. Potrivit avocaţilor ei, Roemhild are un istoric de afecţiuni psihice. Doi medici care au consultat-o au apreciat că ea nu este aptă pentru a fi supusă unui proces penal şi că ar trebui internată într-un spital de psihiatrie, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News