Trump l-a numit pe Neil Gorsuch la Curtea Supremă
Data publicării:
Autor: Tudor Curtifan
WhatsApp
Președintele Donald Trump l-a numit marți pe judecătorul Neil Gorsuch la Curtea Supremă a Statelor Unite, scrie The Guardian.

Neil Gorsuch, în vârstă de 49 de ani, este cel mai tânăr magistrat nominalizat la instanța supremă a SUA în ultimul sfert de secol, pentru o funcție care se acordă pe viață.

Confirmarea lui de către Senat ar putea fi obiectul unei lupte politice, după ce republicanii au refuzat anul trecut să dezbată propunerea făcută pentru același post de președintele Barack Obama. Unii senatori democrați au anunțat deja că vor încerca să blocheze orice candidat desemnat de Trump.

Un exemplu de caz asupra căruia Gorsuch s-a pronunțat deja este cel al proprietarilor de companii private, care după opinia sa pot refuza din motive religioase să aplice o prevedere a legii asigurărilor medicale cunoscute sub numele de Obamacare — includerea în asigurare a contracepției pentru femei.

Originar din statul Colorado și absolvent al facultății de drept de la Harvard, Neil Gorsuch este în prezent judecător în cel de-al 10-lea circuit al Curții de Apel a SUA, cu sediul la Denver, unde a fost numit în 2006 de președintele George W. Bush.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel