Trump, felicitat de Erdogan. Speranțe pentru predarea lui Gulen
Președintele Turciei, Recep Erdogan i-a transmis felicitări noului președinte ales al SUA. El a menționat că speră la o colaborare între cele două state, care ar putea aduce o nouă era a relației dintre Washington și Ankara.
Mențiunile de prietenie și de începere a unei noi ere fac parte din încercările Turciei de a cere din nou predarea clericului Fethullah Gulen, acuzat că ar fi pus la cale încercarea eșuată a loviturii de stat.
Relațiile dintre cele două țări au devenit tensionate după ce Administrația Obama a refuzat să îl predea pe Gulen, cerând dovezi clare ale implicării clericului în lovitura de stat.
Premierul Binali Yildirim și-a exprimat și el convingerea că se va intra într-o nouă era a relațiilor odată cu extrădarea lui Fethullah Gulen.
Speranțele conducătorilor Turciei sunt acum cu atât mai mari cu cât Donald Trump este văzut ca un lider autoritar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News