Data publicării:

Trump, critici. Replică pentru fosta sa consilieră

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele american Donald Trump a ripostat luni după ce o fostă consilieră a spus despre el, între altele, că 'suferă de declin mintal'.

'Era rea, dar nu deşteaptă', a replicat Trump, relatează dpa şi AFP. 'M-a implorat să-i dau de lucru, cu lacrimi în ochi, am zis 'bine !'. Cei de la Casa Albă o urau. Era rea, dar nu deşteaptă', a transmis Trump pe Twitter, dând asigurări că a fost ultima dată când a concediat-o.

Omarosa Manigault Newman, în vârstă de 44 de ani, a răspuns de 'Biroul de relaţii publice' de la Casa Albă până în luna ianuarie şi a participat în trecut la emisiunea 'The Apprentice' a lui Donald Trump. Într-o carte ce urmează să apară marţi despre experienţa sa sub preşedinţia lui Trump, ex-consiliera afirmă între altele că acesta a rostit o 'insultă rasială' de mai multe ori în cursul emisiunii sale de succes.

Înregistrare convorbire privată

Luni, Omarosa Manigault Newman a dezvăluit o înregistrare a unei convorbiri private cu Trump, după ce duminică ea a făcut publică o discuţie cu şeful de personal John Kelly în 'sala de criză' a Casei Albe - unde sunt interzise aparatele electronice. Într-un interviu difuzat tot duminică pe NBC, fosta consilieră a mai spus între altele că Donald Trump 'suferă de declin pe plan mintal' şi 'îi este dificil să proceseze informaţii complexe'.

'Omarosa? Ce se întâmplă? Nu mi-a spus nimeni nimic (...) Nu-mi place deloc că pleci', este auzit spunând liderul de la Casa Albă în înregistrarea de luni. În înregistrarea difuzată duminică, efectuată în 2017, o voce care ar fi cea a lui John Kelly invocă 'probleme de integritate importante' pentru a-i justifica demiterea. 'Generalul Kelly mi-a spus că nu e bună de nimic şi aduce doar probleme, dar i-am spus să încerce să rezolve problemele pentru că (ea) spunea doar lucruri extraordinare despre mine - până a fost concediată!' - a menţionat luni preşedintele în mesajele sale pe Twitter.

Fostă angajată nemulţumită

Omarosa a mai lucrat o vreme la Casa Albă, la biroul fostului vicepreşedinte Al Gore, care a exclus-o la rândul său din administraţie la finele anilor '90. Preşedinţia americană a reacţionat cu furie la declaraţiile ex-consilierei, calificând-o drept o 'fostă angajată nemulţumită'. 'Însăşi ideea că un membru al personalului poate recurge la un aparat de înregistrare în sala de criză demonstrează un dispreţ flagrant pentru securitatea noastră naţională', a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Sarah Sanders, într-un comunicat.

După ce vineri au apărut în presă mai multe extrase din cartea Omarosei, Sanders a calificat drept 'trist faptul că o fostă angajată nemulţumită de la Casa Albă e pe cale să încerce să profite de acuzaţii false şi încă şi mai rău că media îi furnizează acum o portavoce, după ce nu au luat-o niciodată în serios când nu avea decât lucruri pozitive de spus despre preşedinte, în perioada în care lucra pentru administraţie'.

'Chiar dacă ştiu că nu este 'prezidenţial' să mă iau de canalii cum este Omarosa şi aş prefera să nu o fac, e o formă de comunicare modernă şi ştiu că Fake News Media vor face ore suplimentare să o scoată chiar şi pe nebuna de Omarosa cât mai legitimă posibilă. Îmi pare rău!' - a mai transmis luni Trump.

Vezi și: SUA. Consiliera lui Trump, înregistrare secretă, făcută publică


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel