Data publicării:

Trump-Comey, FBI. Donald Trump: Lașitate

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președintele american Donald Trump l-a acuzat duminică pe fostul șef al FBI, James Comey, de "lașitate", pentru că a lăsat să se scurgă către presă note compromițătoare despre întrevederile lor private, note ce dezvăluie că liderul american i-a cerut să abandoneze investigația asupra implicării Rusiei în campania electorală din SUA, informează AFP.

"Cred că scurgerile din partea lui James Comey vor avea mult mai multă importanță decât ar fi crezut cineva vreodată. Complet ilegale? Foarte 'laș'!", a scris Trump pe Twitter. 

Președintele american Donald Trump l-a acuzat pe Comey că a mințit vineri, la o zi după audierea foarte urmărită din Senat a fostului șef al FBI, pe care Trump l-a destituit în 9 mai.

Fostul șef al FBI a afirmat cu această ocazie, sub jurământ, că președintele i-a cerut să abandoneze partea anchetei privind posibile ingerințe ale Rusiei ce îl vizau pe generalul Michael Flynn, fostul său consilier de securitate națională.

În timpul acestei audieri, James Comey a admis că a lăsat să se scurgă către presă, în mai, prin intermediul unui prieten, note în care el a consemnat câteva întrevederi față în față cu Donald Trump.

Un punct asupra căruia s-a sesizat avocatul personal al președintelui, pentru a-l amenința pe James Comey cu urmăriri. La fel ca Donald Trump în postarea sa pe Twitter, duminică, apropiați ai lui Trump au criticat la rândul lor faptul că fostul șef al FBI s-a folosit de un prieten, pentru a denunța presupusa sa "lașitate".

"El a dat notele sale unui profesor de drept de la Universitatea Columbia pentru că nu a știut să acționeze bărbătește și să dea direct notițele sale presei atunci când a vrut să le transmită", a acuzat vineri Corey Lewandowski, prim director de campanie pentru Donald Trump, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel