Data publicării:

Trump arată câștigătorul alegerilor din SUA și îl atacă pe 'Joe Adormitul'

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele american Donald Trump a prezis în noaptea de luni spre marţi 'o victorie magnifică' la ultimul său miting de campanie din Grand Rapids, Michigan, cu câteva ore înainte de deschiderea urnelor, relatează AFP.

'Mâine vom scrie din nou o pagină de istorie', a afirmat el în faţa unei mulţimi compacte, ironic la adresa adversarului său democrat Joe Biden, pe care îl numeşte cu regularitate 'Joe Adormitul'.

În 2016, Donald Trump şi-a încheiat campania tot în Grand Rapids, înainte de a câştiga în faţa democratei Hillary Clinton. 'Sunt puţin superstiţios. Vom face la fel', a explicat el luni seara cu puţin timp înainte de sosirea sa în Michigan.

Candidatul republican Donald Trump, care se află pe locul al doilea în sondajele de opinie naţionale, încearcă să evite să devină primul preşedinte în exerciţiu care pierde alegerile pentru un al doilea mandat după George H.W. Bush în 1992.

În ultimele zile ale campaniei electorale, actualul preşedinte a reafirmat constant perspectiva propriei victorii şi şi-a ridiculizat rivalul pentru sprijinul exprimat faţă de restricţiile care susţin că încetinesc răspândirea pandemiei noului coronavirus: 'Un vot pentru Biden este un vot pentru carantină, suferinţă şi disponibilizări', a declarat Trump.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel