Data publicării:
Trump, acuzat de abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului
Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a prezentat, marţi, două acuzaţii în procedura care ar putea conduce la demiterea preşedintelui Donald Trump.
Democraţii au reţinut marţi două capete de acuzare împotriva preşedintelui republican Donald Trump în cadrul procedurii de impeachment (punere sub acuzare şi destituire), respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului, transmite AFP.
Dacă aceste capete de acuzare vor fi validate de plenul Camerei Reprezentanţilor - unde democraţii au majoritate - în urma unui vot ce s-ar putea desfăşura săptămâna viitoare, Donald Trump va deveni al treilea preşedinte din istoria SUA pus sub acuzare de Congresul american.
Pentru a fi însă destituit este nevoie şi de votul Senatului, unde se va desfăşura procesul politic şi unde republicanii au majoritate.
Conform democraţilor, care au iniţiat procedura de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) împotriva lui Donald Trump, acesta ar fi exercitat în interes personal presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News