Data publicării:

Trump a găsit secretul VICTORIEI: Biden nu are aşa ceva! Ei vor vorbi la alegeri!

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Confruntat cu critici pentru modul în care a gestionat epidemia de COVID-19 în SUA, Donald Trump a invocat duminică 'majoritatea tăcută' pentru a-şi arăta încrederea în şansele sale de reuşită, cu 100 de zile înaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, în pofida unor noi sondaje potrivit cărora ar fi depăşit de contracandidatul său democrat Joe Biden în mai multe state-cheie, relatează AFP.

'Campania Trump are mai mult entuziasm - în opinia mai multor observatori - decât oricare altă campanie din istoria măreţei noastre ţări, chiar mai mult decât cea din 2016', a asigurat miliardarul american pe Twitter, într-o încercare de a recrea elanul care a condus la victoria sa surprinzătoare cu patru ani în urmă.

'Biden nu are aşa ceva! Majoritatea tăcută va vorbi la 3 noiembrie'

'Biden nu are aşa ceva! Majoritatea tăcută va vorbi la 3 noiembrie', a adăugat preşedintele în vârstă de 74 de ani, contestând sondajele care îi atribuie o rămânere în urmă importantă la nivel naţional - de opt puncte în medie - precum şi în multe state care decid în mod tradiţional soarta alegerilor.

Noi sondaje publicate duminică de canalele NBC şi CNN confereau candidatului democrat Joe Biden un avans în trei state câştigate de Donald Trump în 2016: Arizona, Florida şi Michigan.

Preşedintele-candidat a încercat pe fondul unei acalmii a propagării noului coronavirus spre sfârşitul primăverii să reia reuniunile publice pentru a-şi mobiliza alegătorii. El a minimalizat mult timp recrudescenţa pandemiei, în timp ce numeroase noi contaminări cotidiene explodau, mai ales în sudul şi vestul SUA, care rămâne ţara cea mai îndoliată în lume cu 146.500 de morţi, aminteşte AFP. În ultimele zile însă Donald Trump a recunoscut că situaţia se va 'înrăutăţi înainte de a se ameliora'.

Donald Trump a anulat marea Convenţie republicană deschisă publicului, prevăzută să aibă loc la sfârşitul lunii august în Florida, unul dintre statele cele mai afectate de actualul val epidemic. Adversarul său democrat anunţase încă din iunie că marea sa întâlnire cu publicul - între 17 şi 20 august în Milwaukee, în statul Wisconsin - va fi virtuală. Dar încercând în continuare 'să dea exemplu' în combaterea COVID-19, Casa Albă încearcă să-i relativizeze impactul economic.

'Eu nu neg că în unele din aceste state' - unde virusul a revenit în forţă - 'repornirea este moderată', a spus duminică consilierul economic al preşedinţiei Larry Kudlow pentru canalul CNN.

'Dar în ansamblu, imaginea este foarte pozitivă', a adăugat el, prezicând o relansare viguroasă a economiei americane în trimestrele trei şi patru. Această gestionare a semănat confuzie până şi printre unii membri ai partidului prezidenţial. Guvernatorul republican de Maryland, Larry Hogan, s-a abţinut duminică să-l susţină pe Donald Trump.

'Mulţi oameni ca mine sunt frustraţi de diviziunile şi disfuncţionalităţile de ambele părţi şi nu au sentimentul că avem prea mult de ales', şi-a exprimat el regretul la CNN.

Ce se întâmplă cu Biden

Joe Biden, 77 de ani, cunoscut pentru numeroasele sale gafe, notează AFP, nu se deplasează decât cu precauţie din cauza epidemiei şi mrămâne mai discret decât temperamentalul preşedinte, care l-a acuzat în schimb că 'nu are un spirit vioi' şi că ar fi o 'marionetă' a 'stângii radicale'. 'Acum, mai mult ca oricând, trebuie să facem totul pentru ca Donald Trump să fie preşedintele unui singur mandat', a insistat duminică pe Twitter candidatul democrat pentru a-şi mobiliza simpatizanţii, cu 100 de zile înaintea scrutinului.

Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama urmează să dezvăluie la începutul lunii august numele femeii cu care intenţionează să facă echipă ca vicepreşedintă. Una dintre posibilele candidate la funcţia de vicepreşedinte, aleasa afro-americană de California, Karen Bass, a apărat - de asemenea pe CNN - capacitatea candidatului democrat de a atrage electoratul afro-american în siajul valului de mânie provocat de moartea lui George Floyd, sufocat sub genunchiul unui poliţist alb în luna mai.

'Am încredere în ceea ce ar face Joe Biden' în domeniul reformelor poliţiei şi justiţiei penale, a spus ea, în timp ce Donald Trump se menţine pe o poziţie de apărare a 'legii şi ordinii' într-un moment în care ciocnirile între manifestanţi şi forţele de ordine par să se radicalizeze în mai multe oraşe americane, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel