TRU, despre moțiunile Udrea și Macovei: "Ce să reformezi?"
Traian Răzvan Ungureanu, prezent, miercuri, la Tulcea alături de Vasile Blaga pentru a prezenta rezoluția "România Dreaptă", a spus că PDL trebui să redevină "partidul puternic pe care îl cunoaștem". El a spus că PDL-ul puternic, caracterizat prin mobilizare, disciplină și inspirație, este legat doar de două nume: Vasile Blaga și Traian Băsescu. În plus, se întreabă ce să facă cu celelalte două moțiuni în condițiile în care nu e nimic de reformat în partid.
"PDL trebuie să redevină partidul puternic pe care-l cunoaştem, pe care l-a construit tradiţia de mobilizare, disciplină şi inspiraţie legată de două nume Băsescu şi Blaga. Ce facem cu celelalte două moţiuni? (...) Ce să reformezi? Să reformezi partidul care a salvat democraţia în România astă-vară, partidul care a dat României cel mai mare om de stat al ultimilor 25 de ani, să reformezi partidul care a avut curajul să accepte pierderi politice majore numai pentru a ţine economia? Pentru ce? Concluzia este că reformiştii au de reformat un singur lucru - pe ei înşişi. Noi trebuie să avem o singură ţintă - război cu USL, nu în PDL", a declarat miercuri, la Tulcea, europarlamentarul PDL, Traian Ungureanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News