Înființat acum zece ani de Florian Zimmer (Iso68, Jersey, Driftmachine), Max Punktezahl (The Notwist, Contriva) și Christoph Brandner (Lali Puna, Console), trio-ul Saroos se bazează pe prietenia dintre cei trei muzicieni, care datează din 1998, când Zimmer și Brandner erau membri Lali Puna. De atunci, cei trei au continuat să evolueze muzical, devenind o forță creativă canalizată meticulos în cea mai puternică formă de expresie a lor de până acum.
Săptămâna aceasta, cei trei artiști germani concertează la București, în Control Club, în cadrul turneului european de promovare a celui de-al patrulea album de studio, intitulat Tardis.
Realizat în colaborare cu apreciatul producător Tadklimp și lansat la începutul acestui an de casa de discuri Alien Transistor (fondată de membrii trupei The Notwist), Tardis este, prin ritmurile sale relaxate, sound design-ul sintetizatoarelor modulare și armoniile ample, o invitație la o călătorie în spațiu, timp și relativitate.
Totuși, Tardis nu este un album conceptual inspirat de serialul de televiziune Dr. Who, ci o transpunere muzicală a ideii de călătorie în timp și spațiu. Saroos crează o atmosferă unică prin suprapunerea de straturi sonore, care fascinează ascultătorul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor