Magistrații de la Tribunalul Prahova au admis, joi, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești și au dispus luarea față de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești a măsurii preventive a interdicției inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 3 septembrie și până la data de 1 noiembrie inclusiv.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicare.
Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată de procurorii PCA Ploiești la data de 3 august, în acest dosar fiind deferite justiției SC Petrotel Lukoil Ploiești, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani, dar și șase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncți din cadrul societății de la Ploiești—Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administrație al Petrotel Lukoil, Andrei Rață, și contabilul șef Dorel Duțu.
Decizie definitivă luată de instanță în dosarul Lukoil Ploiești
Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.
Pentru recuperarea prejudiciului, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unui număr de 176.840.629 acțiuni la o valoare de 2,5 lei/acțiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei, a primelor de emisiune deținute de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acționar majoritar în cadrul SC Petrotel Lukoil SA Ploiești, în valoare totală de 1.880.931.388 lei, asupra conturilor deținute de Petrotel Lukoil Ploiești la RBS Bank Olanda, precum și a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurența sumei 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.
Măsuri asiguratorii au fost instituite și asupra conturilor deținute de terțul acționar majoritar al Petrotel Lukoil Ploiești, Europe Holdings Bvatrium Olanda, la City Bank Londra, până la concurența sumei de 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolari SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”