Potrivit unui comunicat de presă emis de Tribunalul Prahova, instanţa a dispus începerea judecăţii în cauză privindu-i pe cei şase inculpaţi persoane fizice, dar şi SC Petrotel Lukoil Ploieşti.
Împotriva încheierii instanţei poate fi formulată contestaţie în termen de 72 de ore de la comunicare, se precizează în comunicat.
Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată iniţial de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti la data de 3 august a anului trecut, fiind deferite justiţiei SC Petrotel Lukoil Ploieşti, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, dar şi şase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti - Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul şef Dorel Duţu.
La acel moment, procurorii anunţau că prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales