Tribunalul Bucureşti respinge înfiinţarea Partidului Poporului-Dan Diaconescu. Avocaţii ameninţă cu CEDO
Tribunalul Bucureşti a respins cerea de înregistrare a Partidul Poporului-Dan Diaconescu, însă decizia nu este definitivă, Dan Diaconescu având dreptul să facă contestaţie în termen de cinci zile de la comunicarea hotărârii. Este pentru a doua oară când instanţele resping înfiinţarea unui partid condus de patronul OTV, Dan Diaconescu.
Astfel, pe 1 aprilie, magistraţii Secţiei a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au admis mai multe excepţii formulate de diferiţi intervenienţi în dosarul privind înregistrarea Partidului Poporului, înfiinţat de Dan Diaconescu, respingând în acest fel înscrierea în registrul partidelor politice.
Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu, a declarat că este consternat de soluţia instanţei, susţinând că în spatele acestei hotărâri stau motive politice. "Sunt consternat de această soluţie a instanţei. Decizia spune că Tribunalul Bucureşti respinge cererea de înregistrare a Partidul Poporului-Dan Diaconescu, dar şi cererile de intervenţie. Mai mult, procurorul de şedinţă, cel care reprezintă autoritatea statului în astfel de procese, a fost de acord cu înfiinţarea partidului. Nu înţeleg motivele juridice pentru care Tribunalul Bucureşti a respins înfiinţarea partidului. În spatele acestei hotărâri stau interese politice, care nu doresc înfiinţarea unui partid condus de Dan Diaconescu. Vom face demersurile necesare, inclusiv plângeri la CEDO", a spus avocatul, potrivit Agerpres.
Daniel Fenechiu a recunoscut că în timpul procesului au existat discuţii despre prezenţa numelui Dan Diaconescu în titulatura partidului, însă el nu vede aici o problemă, aducând ca argument faptul că există şi alte partide asemănătoare, cum ar fi PNL-Radu Câmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News